Zece jocuri pe care abia aștepți să le joci în 2019

0

Finalul anului este aproape și ne uităm către 2019 pentru a vedea ce jocuri vor fi lansate și care au potențialul să ne facă să pierem ore în șir în fața monitorului sau TV-ului.

Anul acesta a fost unul foarte bun din punct de vedere al jocurilor lansate și am avut parte de titluri bune precum God of War, Red Dead Redemption 2 sau Assassin’s Creed Odyssey.

2019 se anunță un an destul de bun și ne vom distra cu jocuri din toate genurile.Unele dintre ele au date de lansare ferme, altele doar orientative.

Anthem – PC, PS4, Xbox One – 22 februarie

După ce au făcut valuri cu Mass Effect pe parcursul mai multor ani, cei de la Bioware își încearcă din nou norocul cu un SF elaborat care arată spectaculos.

Conform celor de la Bioware, Anthem va fi format din două experiențe separate. Prima va consta într-o sesiune tradițională de tip single player, cu misiuni, multă libertate de mișcare și o poveste imersivă. A doua componentă a jocului va fi una cooperativă pe care o poți parcurge cu un prieten.

Există o legătură strânsă între cele două, dar nu implică faptul că nu te poți bucura de Anthem fără ajutorul unui prieten.

Vom vedea destul de curând dacă avem de-a face cu o clonă de Destiny sau va fi un joc original.

Metro Exodus – PC, PS4, Xbox One – 22 februarie

Metro Exodus ar trebui să încheie trilogia FPS-urilor din tunelurile metroului moscovit începută în 2010 prin lansarea Metro 2033. Toate cele trei jocuri sunt inspirate de scrierile lui Dmitry Glukhovsky și relatează povești a căror acțiune se desfășoară în Moscova post-apocaliptică.

Primele două jocuri au fost primite bine de fani și de critici, iar Exodus ar trebui să fie cel puțin la fel de bun și mult mai arătos. Acesta este printre primele jocuri de pe piață care folosesc tehnologii noi pentru a profita la maximum de noile plăci video RTX de la Nvidia.

Tom Clancy’s The Division 2 –…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.