U Craiova – Dunărea Călăraşi 1-0. Victorie chinuită pentru olteni. Mateiu a marcat un gol senzaţional, Mitriţă s-a ales cu o nouă suspendare

0

Gerul, adversarul neprovocator şi recolta slabă, de un singur punct în ultimele două etape, a alb-albaştrilor au prilejuit cea mai scăzută asistenţă de la inaugurarea noului „Ion Oblemenco”, numai vreo 2 mii de temerari luând loc (la figurat, fiindcă era imposibil să stai pe scaun) în tribune la meciul Ştiinţei cu Dunărea Călăraşi. Mangia şi-a avertizat public elevii că nu mai e loc de greşeli dacă se vrea rămânerea în obiectiv, în timp ce echipa lui Alexa adunase 8 meciuri fără victorie şi ajunsese pe loc de baraj înaintea duelului din Bănie.

Nu a fost nicio surpriză că jocul s-a disputat din start în jumătatea oaspeţilor, care s-au aşezat într-un 5-4-1 dens, cu Mediop abandonat la centru pentru a specula eventualele contre. Mitriţă a avut un şut „de dezmorţire” în primele minute, dar Lungu era încălzit deja şi n-a fost surprins. Când oltenii păreau în mare lipsă de inspiraţie în faţa tranşeelor concepute de Alexa, a venit soluţia de la distanţă, propusă de cel mai în formă jucător al Universităţii, Alex Mateiu, cu o reuşită de colecţie, a treia a sa din acest sezon. Până la pauză, Bancu putea dubla avantajul, cu o execuţie ingenioasă, dar Lungu şi-a confirmat numele şi s-a întins până la încheietura barelor.

După pauză, fotbalul a îngheţat şi el în Bănie. În loc de ocazii, oltenii au strâns cartonaşe, iar oaspeţii au dat primele semne că pot mai mult decât să se apere. Cucu a avut şansa egalării din careu, dar i-a lipsit precizia. Pe final, gazdele au tremurat şi la figurat, pentru o victorie chinuită, adusă de golul de senzaţie al lui Mateiu.

U Craiova – Dunărea Călăraşi 1-0 (Mateiu 23)
Arbitru:
Andrei Chivulete (Bucureşti). Asistenţi: Ciprian Danşa (Satu Mare) şi Mircea Orbuleţ (Bucureşti)
Stadion: Ion Oblemenco (Craiova)

Craiova:…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.