Trei aplicații de mobil dedicate șoferilor foarte utile în 2019

0



Au trecut 25 de ani de când companiile americane IBM și BellSouth dezvoltau primul telefon inteligent din istoria omenirii (se chema Simon și încorpora pentru prima oară funcții Asistent Personal Digital și tehnologii specifice unui telefon mobil), iar astăzi se poate spune că doar cine nu dorește nu are un astfel de telefon.

Ca atare, numărul și diversitatea aplicațiilor ce pot fi instalate pe un smartphone crește cu repeziciune de la o lună la alta, astfel încât astăzi există aplicații aproape pentru orice. Printre cele mai populare tipuri de aplicații de mobil se număra cele dezvoltate de rețele de socializare precum Facebook, Instagram sau Twitter, cele din zona de divertisment – YouTube, HboGo, Netflix și altele, cele de poștă electronică, cele ce ne ajută să aflăm informații despre vreme, cele dezvoltate de operatori de gambling precum Vlad Cazino – primul cazino online din România și multe altele. O categorie aparte, foarte utilă, în rândul aplicațiilor de mobil este cea a aplicațiilor dedicate șoferilor. Potrivit lifewire.com, printre cele mai descărcate astfel de unelte la nivelul anului 2019 se număra următoarele:

 Waze – Lansată în 2006 de compania israeliană Waze Mobile, aplicația interactivă de navigație Waze este deținută în prezent de Google, companie ce a dezvoltat și aplicația de navigație Google Maps, astfel că rămâne imbatabilă în categoria sa, oferind utilizatorilor nu doar indicații de orientare, ci și informații despre radare, lucrări, ambuteiaje etc. Printre cele mai interesante funcții oferite în prezent se număra Funcția de Asistență Rutieră, care permite șoferilor apel telefonic direct la numărul de urgență 112 sau mesaj scris la 113 (mesajul include un link cu coordonatele la care se află șoferul) și Avertizarea pentru Pornirea Luminilor de Întâlnire, implementată de Waze în premieră în Europa, reamintirea pornirii luminilor…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.