Tehnologia supremă care face orice remorcă “invizibilă”, ca să conduci în siguranță

0

Dacă ai tractat vreodată o remorcă, atunci știi cât de mult îți limitează vizibilitatea, dar o companie franțuzească a găsit soluția optimă pentru remedierea acestei probleme. Ecranul de la bord îți permite să vezi o adevărată panoramă cu tot ce se află în spatele remorcii.

Precizez că nu este vorba de vizibilitatea pe care o are șoferul din spatele remorcii, ci a conducătorului auto care tractează acea remorcă.

Dacă ești șofer și ai cărat măcar o dată o remorcă (sau rulotă), fie ea cu masă mică, medie sau mare (în funcție de autovehicul), cu siguranță știi cât de mult îți este redusă vizibilitatea în spate, mai ales dacă ești la volanul unui autoturism.

Compania franțuzească Valeo a prezentat în cadrul Consumer Electronics Show 2019 (CES) un sistem inteligent de camere video pentru mașini care se montează atât pe autovehicul, cât și pe remorcă. Un al doilea set de camere se montează în spatele celor două vehicule.

Toate înregistrările în timp real făcute de cele patru camere sunt apoi combinate într-una singură, astfel încât beneficiezi de o vedere panoramică în spatele remorcii, de parcă nici nu s-ar afla în spatele mașinii tale.

Înregistrarea video în timp real se transmite direct pe un ecran LCD aflat la bord, ca să te ajute să conduci în siguranță, atât pentru tine, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

În cadrul CES 2019, reprezentanții Valeo n-au menționat dacă acel ecran compatibil cu tehnologia lor va fi, cumva, integrată în bordul automobilelor. Așa ar fi cel mai comod, întrucât e cam greu să găsești un loc prielnic pentru un ecran de dimensiunile celui din imagine, separat de display-ul mașinii.

Sistemul sincronizat de înregistrări video te ajută să ai mai multă vizibilitate în orice situație, atât pe lumină, cât și pe întuneric și să fii sigur când poți să depășești un automobil din…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.