Svitolina, eliminată în miez de noapte, la Roma. Campioana ultimelor două ediţii cade în clasament şi complică ecuaţia pentru tabloul marilor favorite la Roland Garros

0

Elina Svitolina, câştigătoarea ultimelor două ediţii ale turneului de la Roma, a părăsit marţi noapte întrecerea din 2019, după un meci dat complet peste cap de ploaie. Victoria Azarenka a ieşit învingătoare dintr-o partidă-thriller, cu 17 break-uri, revenind după pierderea primului set şi minge de meci avută de sportiva din Ucraina, pentru a semna a treia sa victorie în sezon în faţa unei jucătoare din Top 10, scor 4-6, 6-1, 7-5.

Timpul efectiv de joc, de două ore şi 16 minute, a fost aproape dublat de multiple întreruperi din cauza ploii, iar finalul partidei a fost împins spre miezul nopţii, organizaorii luând decizii bizare în ceea ce priveşte reluarea partidei, în condiţiile în care, pe terenuri alăturate, s-a jucat în timpul în care pe Central s-a stat.

Prima întrerupere a meciului a venit în debutul setului doi, după ce belorusa obţine, ajutată de duble greşeli consecutive ale Elinei, break pentru 1-0. Partida a avut nenumărate răsturnări de situaţie, însă cea mai importantă s-a consumat în decisiv. Azarenka şi-a pierdut primele patru game-uri pe lansare în startul setului trei, iar Svitolina a servit de două ori pentru victorie, la 5-2 – când a avut şi singura sa minge de meci, apoi la 5-4. Dubla campioană de la Australian Open, ajunsă acum pe locul 51 în lume, a câştigat însă cinci game-uri la rând pentru a avansa mai departe în turneu.

„A fost un meci atât de dramatic, au fost multe pauze şi probleme legate de ploaie greu de gestionat. Sunt bucuroasă că am reuşit să mă detaşez, să fac abstracţie de toate astea, am supravieţuit mingii de meci şi, de acolo, am jucat tenis de cel mai înalt nivel”, a punctat Azarenka la finalul partidei care o propulsează spre un duel în turul trei cu învingătoarea partidei dintre Garbine Muguruza…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.