SCM Poli a făcut trei transferuri cu care vrea să atace titlul. Una dintre achiziţii vine de la Steaua. Cristi Fenici, încă trei ani la câştigătoarea Cupei României

0

SCM Poli şi-a anunţat joi primele mutări făcute în perspectiva viitorului sezou. Clubul şi-a asigurat semnăturile lui Mohsen Babasafari, Ramon Şomlea şi Robert Năstăsie. De asemenea, căpitanul Cristian Fenici şi-a prelunti contractul cu alb-violeţii care au câştigat sezonul acesta Cupa României. Conducerea intenţionează să menţină tot lotul din acest sezon, cu excepţia lui Alin Şania, care va pleca de la Timişoara, şi a lui Robert Furak, pe care clubul intenţionează să-l împrumute.

De la Steaua, Poli l-a acontat pe portarul itanian Mohsen Renani Babasafari, care va împlini 32 de ani în iunie. Iranianul a câştigat Cupa României cu ”militarii” şi a jucat cu ei finala campionatului. În cariera sa a mai trecut pe la echipe precum Tabanya, în Ungaria, sau Goztepe, în Turcia. Poli s-a înţeles şi cu Ramon Şomlea, jucător de 25 de ani în prezent legitimat la CSM Bucureşti, care poate juca atât coordonator, cât şi inter stânga. Şomlea a mai jucta la U Cluj şi HCM Constanţa. De asemenea, clubul îl ”repatriază” pe timişoreanul Robert Năstăsie. Extrema dreaptă de 25 de ani este format la LPS Banatul şi a jucat la seniori doar la CSM Focşani.

Fenici, încă trei ani la Timişoara

Cristian Fenici a semnat un nou angajament pe trei sezoane cu Poli. În 2022, jucătorul va avea 36 de ani şi îşi vede finalul carierei la Timişoara. ”Sunt foarte bucuros că pot să continui la Timişoara şi să rămânem acelaşi colectiv care a demonstrat în ultimul an că e un colectiv puternic. Toţi băieţii au dat tot timpul ce au avut mai bun pentru echipă şi mă bucur că pot continua la Timişoara. Timişoara este casa mea, aici mă simt cel mai bine şi aici simt tot ce mişcă. Sunt foarte bucuros şi onorat că am această posibilitate de a continua la nivel…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.