Să vină Barça, să vină Barça, să vină Barça la băieţi! Liverpool – Porto 2-0, iar gaşca lui Klopp se duce tare spre visul oricărui microbist: o semifinală cu Barcelona lui Messi

0

Emoţia sporeşte bucuria succesului, iar atunci când câştigi în ultima clipă, cu un ultim efort, fericirea îndeplinirii ţelului e înzecită. Aşa trăiesc fanii lui Liverpool, un club a cărui ultimă performanţă europeană uriaşă a venit după un scenariu atât de… lacrimogen încât până şi Hollywood-ul l-ar fi refuzat. Sezonul în curs nu face excepţie. Lupta cu City din Premier League e palpitantă, iar Liga Campionilor duce Liverpool din Groapa Marianelor pe Everest, cu o viteză năucitoare.

Doar respectul pentru sentimentele adversarului din sferturile de finală îi ţine pe ai lui Klopp să nu declare că se gândesc deja la duelurile cu Messi şi Suarez. Realist vorbind, absenţa unui astfel de filtru în discurs, filtru dat de bunul simţ, l-ar fi găsit pe Salah declarând că ”lupta cu Barcelona din semifinale va fi dură”, iar pe Van Dijk studiind deja mişcările atacanţilor catalanilor. Porto nu se poate măsura cu Liverpool în această fază a competiţiei, nu e acel Liverpool de pe Marakana din Belgrad, din grupele Ligii. E evident încă de la primele sprinturi şi se confirmă în minutul 5, atunci când viteza cu care joacă englezii se dovedeşte prea mult pentru lusitani. Keita şutează, mingea e deviată de Oliver Torres şi îl lasă pe Casillas victimă. Marele portar transpiră de două ori la acţiunile lui Salah, una dintre ele rezultat al unei erori defensive cum rar vezi în Ligă. Apoi, Casillas e surprins privind în gol, aşa cum o mai făcea acum mulţi ani, pe Bernabeu, când Ronaldinho ucidea Realul cu două acţiuni pe stânga care au rămas în istoria fotbalului. Arnold pătrunde în careu pe dreapta, pasează în faţa porţii, acolo de unde Firmino pune latul pentru un 2-0 uşor.

Nici cele două acţiuni consecutive, periculoase, ale oaspeţilor nu…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.