Reacția lui Grigore Leşe, după ce a plecat de pe scenă

0

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, legate de participarea mea la concertul „Un secol de dor” de la Târgu Lăpuş, fac următoarele precizări:

Regret faptul că atitudinea mea a fost interpretată greşit. Contextul în care m-am exprimat a fost unul care mă face să readuc în atenţie o problematică tot mai prezentă în sălile de concert de  la noi. Este vorba despre conduita pe care trebuie să ne-o asumăm în egală măsură, artişti şi public, atunci când construim un act cultural. De la punctualitate, până la vestimentaţie şi terminând cu folosirea telefoanelor mobile în timpul unui spectacol. Toate acestea sunt lucruri pe care trebuie să le avem în vedere cu toţii. Atât noi, cei din scenă, cât şi publicul.

Îmi cer scuze pentru cei care se aflau acolo şi au respectat toate cele de mai sus şi îi rog să pună cuvintele mele pe seama unui moment de oboseală, dar şi pe încărcătura emoţională pe care o presupune pregătirea mea pentru fiecare concert pe care-l susţin,  indiferent de locul unde se întâmplă acesta.

Sper din toată inima ca acest episod să însemne o mai atentă aplecare a organizatorilor şi a noastră, a tuturor, asupra a ceea ce înseamnă respectul faţă de un act cultural în desfăşurare” – Grigore Leşe.

Grigore Leşe a avut o reacție neașteptată în timpul unui recital susținut în Târgu Lăpuş, în urmă cu câteva zile. Artistul a luat foc atunci când o femeie a intrat în sala de concert, după ce el a început recitalul și chiar dacă publicul din sală i-a cerut scuze și l-a rugat să continue, artistul a plecat de pe scenă, nu înainte de a le ține morală.

„Gata, la revedere! Îmi pare foarte rău, am spus să închideți ușa! A intrat doamna, la revedere, plecăm! Asta este! Nu, nu. Gata, gata! E disciplină, gata, gata, disciplină! Puteți să înjurați, să scrieți unde vreți, nu…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.