PSD-istul Cătălin Rădulescu susține vânzarea materialelor pirotehnice către copiii de 12 ani

0

Deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, cunoscut drept deputatul-mitralieră, propune o relaxare a regimului articolelor pirotehnice.

Deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, a depus la Parlament un proiect de lege care relaxează condițiile în care materiile pirotehnice sunt comercializate. Între altele, câteva astfel de materiale, care acum sunt interzise la vânzare, vor putea fi comercializate.

Mai mult, unele materiale pirotehnice vor putea fi cumpărate chiar și de minori, potrivit profit.ro.

De ce vrea deputatul PSD Cătălin Rădulescu să li se permită copiilor să cumpere materiale pirotehnice

În prezent, legea spune că materialele pirotehnice, care nu sunt considerate periculoase, pot fi cumpărate doar de persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani. Aceste materiale fac parte din categoria F1. Există, însă, și altele considerate periculoase, care pot fi vândute doar firmelor specializate.

Vorbim de firmele care organizează spectacole mari, concerte sau diverse evenimente la care pot fi folosite, de exemplu, artificii impresionante.

Deputatul PSD caută să schimbe această lege. În proiectul depus la Parlament, Cătălin Rădulescu vrea extinderea categoriilor de produse pirotehnice care pot fi vândute publicului. Și nu doar publicului larg, ci și copiilor în vârstă de 12 ani. În acest sens, social-democratul propune scăderea vârstei de la care se permite achiziționarea acestora.

Cătălin Rădulescu vrea ca vârsta minimă de comercializare a acestor produse să fie redusă considerabil, după cum urmează: pentru categoria F1: 12 ani; – pentru categoria F2: 16 ani; – pentru categoriile F3, T1 și P1: 18 ani.

Chiar și firmele care nu au autorizație pentru astfel de activități pot deține materiale pirotehnice. Dacă au cel mult 100 de kilograme de astfel de produse, atunci ele ies de sub incidența legii, potrivit proiectului deputatului PSD Cătălin Rădulescu.

”S-a constatat că aceste măsuri restrictive nu se…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.