Prima Echipă De Handbal în Scaun Rulant Din România

0

Pentru a atrage oameni cu dizabilități către acest nou sport, membrii clubului ASC Handbal Veraflor Brașov au jucat un meci demonstrativ inedit cu fetele de la Corona Brașov în sala Universității Transilvania de sub Tâmpa.

4 jucătoare cu prezențe în echipa națională, Georgiana Ciuciulete, Bianca Tiron, Marilena Neagu și Andreea Chiricuță au experimentat pe propria piele ce înseamnă să joci handbal în scaun cu rotile. Foarte emoționate, handbalistele de la Corona Brașov au spus că vor mai participa la astfel de acțiuni pentru a-i convinge pe cei cu dizabilități să se apuce de sport.

”Nu credeam că este aşa de greu. Şi coordonare, şi viteză, de toate, chiar nu mă aşteptam. Eu joc handbal pe picioarele mele, dar acum, când am văzut ce înseamnă cu adevărat un scaun cu rotile, aşezată în el, îi admir foarte mult pe aceşti oameni că nu s-au lăsat demoralizaţi şi iată, au început să facă acest sport frumos” –  Georgiana Ciuciulete, căpitan Corona Brașov.

Prezent la meciul demonstrativ, Liviu Dragomir (președintele Coronei Brașov) le-a transmis jucătorilor că vor beneficia de sprijin în continuare din partea clubului de sub Tâmpa. ”Totul a pornit de la interacţiunea cu Doru Munteanu, un prieten al echipei de handbal, care are de asemenea dizabilităţi. El vine frecvent la meciurile Coronei, şi ne-a spus de aceşti băieţi. Pentru că au nevoie de ajutor şi implicit de promovare a ceea ce fac ei, am organizat această primă întâlnire. Cu siguranţă, aceasta nu a fost o acţiune singulară, vor mai urma acţiuni comune. I-am invitat pe toţi la meciurile Coronei şi la sală la antrenamentele echipei şi de ce nu, să mai organizăm meciuri de acest fel şi la Sala Sporturilor”.

Handbalistele Coronei vor oferi şi o donaţie echipei de handbal în scaun cu rotile, bani din care aceştia speră să îşi acopere costurile pentru cauciurile cărucioarelor speciale pentru sport, roţi,…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.