OPINIE | „Ce are el şi nu am eu?”. A impresionat în acest sezon, dar Contra l-a preferat pe Grozav. Revelaţia care putea prinde lotul pentru dubla cu Suedia şi Feroe

0

Alexandru Păun (23 de ani) a impresionat în acest sezon la campioana României, CFR Cluj, dar nu a intrat în vederile selecţionerului Cosmin Contra pentru dubla cu Suedia şi Insulele Feroe, din preliminariile pentru Campionatul European din 2020.

Cu nouă etape înainte de finalul campionatului, Alexandru Păun şi-a egalat deja cifrele din stagiunea precedentă: două goluri şi patru pase decisive. Nu sunt cifre ‘wow’, dar Păun e mult mai prezent în joc şi a reuşit să devină o piesă de bază. Aflat de peste zece ani la CFR Cluj, Păun a crescut foarte mult în joc sub comanda lui Antonio Conceicao. După un start modest de sezon, portughezul i-a dat încredere şi Păun nu l-a dezamăgit. Şeptarul din Gruia nu numai că a dat dovadă de multă siguranţă în timpul jocurilor, dar şi-a permis de multe ori să apeleze şi la diferite gesturi tehnice. Cu siguranţă v-a rămas pe retină golul marcat contra lui Dinamo, în „Groapă”, la acel 3-0. Jaime Penedo a avut şi el partea lui de vină la acel gol, însă acţiunea lui Păun rămâne în picioare.

Evoluţia lui Păun a pornit de la Dan Petrescu. În sezonul trecut, „Bursucul” l-a pus pe şeptar pe un drum bun, de la care nu s-a abătut. Anul trecut, în cadrul emisiunii ProSport Live, Alexandru Păun a explicat cum l-a ajutat Dan Petrescu: „Am învăţat multe din punct de vedere defensiv. Am învăţat că talentul nu face nimic. Poţi să ai cu carul, dar dacă nu munceşti, nu faci nimic cu talentul. Dan Petrescu mi-a spus că dacă sunt serios şi dacă mă antrenez cum trebuie, voi juca. Şi am făcut-o! Aş fi vrut să joc mai mult în playoff, dar dânsul a avut o altă strategie.”

Din tabăra CFR-ului, doar Omrani şi Camora au mai multe pase decisive decât Păun. În actualul sezon, francezul şi-a servit ideal colegii în 12 rânduri,…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.