Noul iPhone va fi dezamăgitor din cel mai important punct de vedere

0

Primele informații despre iPhone 2019 indicau că Apple este gata să treacă la următorul nivel și să renunțe la portul Lightning în favoarea USB-C. Din păcate, ar putea fi doar un vis.

Cele mai recente informații arată că portul Lightning nu se va schimba și că Apple nu vrea să schimbe accesoriile telefonului pentru a menține costul de producție redus. Apple poate câștiga sume consistente păstrând aceleași accesorii pentru mai multe generații de telefoane.

Site-ul japonez Macotakara raportează nu numai că telefoanele iPhone din 2019 vor folosi portul Lightning, dar Apple va continua să le vândă alături de încărcătorul de 5W. Așa că cei care vor o încărcare rapidă pentru iPhone trebuie să cumpere alte accesorii, precum încărcătorul de 12 W de la iPad.

Această măsură este văzută ca fiind una de ordin economic, de a reducerile costurile. Eu aș spune că este una de a-și mări profiturile. Este incredibil cum prima companie de un trilion de dolari continuă să stoarcă bani de la clienți prin astfel de mijloace (altfel nu ar fi ajuns să fie prima companie evaluată la un trilion de dolari, nu?)

Ca să-ți dai seama de ce e ridicol ca un telefon de peste 1.000 de euro să aibă un asemenea încărcător îți spun doar că Moto G7 Plus (telefon de 1.400 de lei) are un încărcător de 27 W, OnePlus 6T (telefon de sub 3.000 de lei) are un încărcător de 20 W, iar Huawei Mate 20 Pro (telefon de peste 4.000 de lei) vine cu un încărcător de 40 W.

Drept urmare, Apple ar continua să vândă telefoanele iPhone 2019 cu aceleași accesorii vechi din anii trecuți.

Nu este clar dacă această decizie va reduce prețurile iPhone-urilor 2019, dar vorbim de o companie care pierde teren pe piața smartphone-urilor, iar Apple este interesată să-și păstreze profiturile mari penru fiecare telefon pe care-l vinde. Așadar, nu există șanse mari să vedem un iPhone mai ieftin în 2019…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.