Nepotul lui Marian Cozma, la aproape zece ani după moartea unchiului său: ”Am un dulap întreg de tricouri cu el”. Interviu spectaculos cu urmaşul lui ”Păsărilă” şi ”sanctuarul” unde Petre Cozma lucrează la viitorul clubului Dinamo

0

Sunt aproape zece ani de când handbalistul Marian Cozma ne-a părăsit, trecând la cele veşnice, după ce a fost înjunghiat brutal în inimă în oraşul Veszprem din Ungaria. Cei trei atacatori au ajuns la închisoare, doi dintre aceştia fiind eliberaţi ulterior. Durerea a rămas atât în inimile românilor şi iubitorilor de handbal, dar mai ales în sufletele familiei.

ProSport a fost vitiză la Şcoala Gimnazială ”Grigorie Ghica Voievod”, în apropiere de Parcul Tei, acolo unde poza lui Marian Cozma veghează atent generaţiile ce promit să-i calce pe urme, încă de la intrarea în sala de sport. În interior, Petre Cozma, tatăl lui Marian pregăteşte atent grupa de juniori Dinamo AMC (n.r. – Asociaţia Marian Cozma), motivat fiind de poza fiului său, pusă la loc de cinste în şcoală. Printre juniori este şi nepotul acestuia şi fiul surorii lui Marian Cozma, Andrei.

În vârstă de 13 ani, Andrei este unul dintre cei mai talentaţi juniori ai clubului Dinamo, promite să-i calce pe urme unchiului său şi spune că nu ar refuza, pe viitor, o ofertă de la un club din Ungaria. Nici de la Veszprem! La o vârstă destul de fragedă, nepotul lui Marian Cozma trăieşte pe picior mare şi spune că visul său este să joace pentru formaţia din Ştefan cel Mare, dar ţinteşte şi mai sus.

Pe ce post joci?
Pe centru.

Dreptaci sau stângaci?
Sunt dreptaci.

Cât porţi la picior?
44 sau 45. Depinde.

Câte tricouri ai acasă cu unchiul Marian?
Foarte multe, am un dulap întreg. (râde)

Ce reprezintă pentru tine terenul de handbal?
Păi… talent, respect şi iubire.

Cum te descurci la şcoală?
Destul de bine.

Care este materia ta preferată?
Matematica.

Visul tău este să ajungi la Dinamo sau ţinteşti şi mai departe?
Vreau să joc la Dinamo, dar ţintesc şi mai departe.

Ai vreo amintire cu Marian Cozma?
Da, îmi amintesc că am fost odată la un…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.