Mirel Rădoi, după calificarea României în semifinalele EURO 2019 U21: „E fabulos. Trebuie să fim mândri de noi”

0

Mirel Rădoi (38 de ani), selecţionerul naţionalei de tineret, a vorbit la finalul meciului cu Franţa, încheiat la egalitate, 0-0. Tricolorii U21 au terminat Grupa C pe primul loc, cu şapte puncte, la egalitate cu Franţa, dar cu un golaveraj superior.

În semifinale, elevii lui Rădoi vor juca împotriva Germaniei, joi, 27 iunie, de la ora 19:00: ”În momentul de faţă, istoria continua, indiferent de adversar ca trebui să continuăm povestea asta frumoasă. Felicit jucătorii, felicit suporterii, dar performanţa este puţin umbrită de doi dintre suporteri care au lovit-o pe situaţia lui Cristi Manea. Am încercat să odihnim doi dintre jucători. Din punct de vedere tactic nu ne-au surprins deloc, am aflat intre timp ca Moussa Dembele nu va juca”, a spus Rădoi, la finalul partidei de la Cesena, la microfonul TVR.

Echipa României s-a bucurat din nou de o galerie impresionantă, iar Rădoi este sigur că jucătorii săi vor fi încurajaţi în continuare de suporterii Români: ”Fabulos. Oriunde ne-am duce in acest moment, indiferent de rezultat, un stadion intreg ne va apluada. Trebuie sa fim mândri de noi, am reuşit să terminăm această grupă primii. Nu e deloc uşor. E normal să fie obosiţi, după ce ne vom bucura câteva ore, va trebui să găsim cât mai repede un hotel şi mâine vom pleca către Bologna”, a mai declarat selecţionerul, la TVR.

Odată cu calificarea în semifinalele competiţiei, România şi-a asigurat prezenţa la Jocurile Olimpice din 2020.

EURO 2019 U21: România – Franţa 0-0
Arbitru:
Georgi Kabakov (Bulgaria). Asistenţi: Martin Margaritov şi Divan Valkov (Bulgaria). Rezervă: Bobby Madden (Scoţia)
Stadion: Dino Manuzzi (Cesena)

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.