Metoda prin care plasticul poluant poate fi transformat în combustibil util

0

Plasticul este otravă pură pentru flora și fauna de pe Pământ, după cum probabil știi. Cândva era un material minune, astăzi ne ucide planeta pe care trăim.

Anual, se vând 300 de milioane de tone de plastic, iar 90% din această cantitate ajunge în depozite de deșeuri, oceane și în corpurile noastre. În 2018, s-a dovedit și că plasticul eliberează în atmosferă gaze cu efect de seră, precum metanul – gaze care, la rândul lor, contribuie la încălzirea globală. Mai mult, un studiu National Geographic din iulie 2017, arăta că dacă se va continua în același ritm producția și aruncarea plasticului la întâmplare, toate gunoaiele plastice din lume vor ajunge să cântărească de 35.000 de ori mai mult decât Empire State Building, cândva cea mai înaltă clădire din SUA.

Pentru a combate aceste efecte nocive, cercetătorii de la Purdue University au dezvoltat o nouă metodă chimică prin care transformă deșeurile din plastic în polimeri utili sau chiar în combustibil curat. Tehnica funcționează pe polipropilenă, după cum arată studiul publicat în jurnalul Sustainable Chemistry and Engineering. Aceasta are la bază apă super-încălzită, care transformă plasticul într-un combustibil de tipul benzinei, care poate fi folosit pentru a alimenta vehiculele clasice.

„Strategia noastră este să creem o forță de mișcare pentru reciclare prin convertirea deșeurilor de poliolefină într-o gamă larfă de produse de valoare, inclusiv polimeri, nafta (un mix de hidrocarburi) sau combustibili curați”, a zis cercetătoarea Linda Wang, de la Purduea University, care a condus cercetarea. „Tehnologia noastră de conversie are potențialul de a mări profiturile industriei reciclării și de a micșora stocul de deșeuri de plastic din lume”.

Polipropilena reprezintă 23% din cele 5 miliarde de tone de deșeuri din plastic care sunt împrăștiate în mediul înconjurător….

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.