Meghan Markle se simte „nefericită” în noul ei rol

0

Potrivit mai multor surse, Meghan Markle se simte „nefericită” și „stresată” în noul ei rol de Ducesă de Sussex.

O sursă apropiată lui Meghan a declarat pentru Us Weekly că aceasta se chinui să facă față zvonurilor despre un conflict cu Kate Middleton și cu părerile negative care apar constant. Ea este „cu siguranță deranjată de toate zvonurile și speculațiile”, sursa adăugând că Ducesa de Sussex este rănită din cauza faptului că ea este descrisă drept o persoană care vrea să urce pe scara socială.

Totodată, mai multe persoane de la Hollywood au declarat pentru Vanity Fair că Meghan „nu este o persoană cu care poți fi prietenă cu adevărat” și scopul Ducesei „foarte inteligente” a fost să devină un nume important.

Un apropiat al familiei regale a declarat pentru Us Weekly că această perioadă este una dificilă pentru Ducesa de Sussex: „Meghan se confruntă cu atât de multe, este însărcinată și trebuie să suporte toate discuțiile negative și i se pare întreaga situație foarte stresantă”.

Toate zvonurile apărute în ultima perioadă îl afectează și pe Prințul Harry, acesta „simțindu-se responsabil de starea lui Meghan”. În plus, acesta era frustrat că nu își poate proteja mai bine soția. „Să o țină departe de negativitate și răutate a fost foarte greu pentru el. A fost scopul lui în relație să o țină departe de asta”, a declarat o altă sursă.

Potrivit presei din SUA, Meghan este deranjată și de faptul că Palatul Buckingham îi respinge ideile, ea simțind că „nu are voce”.

Citește și:
Care este povestea clipului video în care Prințul William o ignoră pe Meghan Markle

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.