Meci de gală pentru Gabriela Ruse la Monterrey. Ora meciului cu Garbine Muguruza

0

Gabriela Ruse va juca în noaptea de marţi spre miercuri împotriva fostului număr unu mondial, Garbine Muguruza, în primul tur al turneului International de la Monterrey.

Jucătoarea română, în vârstă de 21 de ani, aflată în prezent pe poziţia 230 în clasamentul mondial, a intrat pe tabloul principal din postura de lucky loser, beneficiind de retragerile de ultim moment. Britanicele Katie Boulter şi Heather Watson s-au retras înaintea duelurilor programate cu Victoria Azarenka şi Garbine Muguruza.

Cu două victorii în calificări, 6-2, 7-5 în faţa britanice Katie Swan şi 6-2, 6-4 în faţa sârboaicei Jovana Jaksic. Gabriela Ruse a cedat 2-6. 3-6 în faţa Kristinei Kucova (Slovacia, 291 WTA).

O jucătoare cu stil agresiv, dar rămasă captivă a circuitului ITF, cu dificultăţi în a avansa în a doua sută mondială, Garbiela Ruse a făcut un meci mare în vara anului trect, în primul tur al turneului de la Wimbledon. Trecută de calificări, tromânca a jucat fără inhibiţii în faţa polonezei Agnieszka Radwanska, revenind după un start-şoc, cu cinci game-uri pierdute consecutiv în debut de meci, pentru a ajunge să echilibreze şi chiar să deţină controlul în partidă, având nu mai puţin de şase mingi de meci în final de set decisiv. Experimentata şi îndemânatica poloneză a reuşit însă să reziste şi a trecut în cele din urmă mai departe, cu 6-3, 4-6, 7-5. Reprezentanţii turneului de la Wimbledon, dar şi Martina Navratilova, au fost impresionaţi atunci de evoluţia sportivei tricolore aflate la debutul pe tabloul principal într-un Grand Slam.

Gabi Ruse a plâns puţin la final de meci, apoi toată noaptea în pat, aşa cum povestea într-un interviu telefonic, din aeroport, pentru ProSport. beneficiara unei invitaţii pe tabloul principal de la Bucureşti, Gabi a…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.