„Marius Copil a fost mult mai tehnic decât de obicei!” 7 puncte de atac, după o finală-eveniment la care chiar şi un antrenor versat a avut emoţii. Marius Comănescu: „Mai degrabă acolo putem să îl ‘bănuim’ de influenţă pe Andrei Pavel, decât în zona serviciului”

0

Finala de gală a tenisului masculin românesc, dintre Marius Copil şi Roger Federer, de la Basel, l-a găsit pe reputatul antrenor Marius Comănescu într-o postură mai puţin obişnuită, de comentator tv pentru DigiSport. Cel mai recent, Comănescu a încheiat o colaborare cu Sorana Cîrstea, în WTA, acesta preferând să lase deoparte pentru moment trepidanta viaţă pe circuit, în favoarea familiei.

Concentrându-se pe munca de antrenor la club, Marius Comănescu a acceptat dialogul cu ProSport, după ce a fost vocea care a însoţit cea mai importantă finală a tenisului românesc masculin din 2001 până în prezent, la capătul unui antrenament pe care îl avea programat luni la prânz.

Aţi comentat o primă finală ATP 500 a unui român, cu Roger Federer. Vă gândeaţi că se poate întâmpla aşa ceva în situaţia actuală a tenisului românesc masculin?
Cinstit, nu! A fost o experienţă foarte bună, am fost surprins chiar, pentru că am avut ceva emoţii pentru Marius! Eu sunt fan Federer şi este prima dată când mi-am dorit să piardă Federer! Nu a fost să fie aşa, dar am fost foarte bucuros că am avut şansa, privilegiul de a comenta o finală de o asemenea anvergură cu Roger Federer şi Marius Copil. Cu un român. Cu atât mai mult cu cât pe Marius îl cunosc bine.

  • Marius Copil şi-a început parcursul la Basel în calificări, a câştigat şase meciuri la rând, semnând astfel primele două victorii ale carierei în faţa unor jucători din Top 10 ATP (7-5. 7-6/2 cu Marin Cilic şi 6-3, 6-7/6, 6-4 cu Alexander Zverev), apoi i-a dat o replică dârză lui Roger Federer în finală, cedând manşele la tiebreak şi, respectiv, la 4.
  • Arădeanul de 28 de ani este primul jucător român care a disputat o finală a unui turneu ATP World Tour 500, titulatură primită în 2009 de fostele serii ATP Championship Series (1990-1997) şi…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.