LIVE TEXT | Poli Iaşi – FC Voluntari, de la ora 17:30. Moldovenii atacă primul loc în play-out

0

Poli Iaşi primeşte vizita celor de la FC Voluntari, în prima etapă a play-out-ului din Liga I Betano. Partida se joacă duminică, de la ora 17:30 şi va fi transmisă de DigiSport, TelekomSport, LookSport şi în format livetext pe www.prosport.ro

După ce ieşenii au sperat până în ultima etapă a sezonului regular la o clasare în primele şase, elevii lui Flavius Stoican au ajuns în cele din urmă în play-out, iar în prima etapă vor da piept cu FC Voluntari, o formaţie care se zbate în subsolul clasamentului.

 

La conferinţa de presă premergătoare jocului de duminică, Stoican a anunţat că noul obiectiv al Iaşiului este obţinerea locului şapte, primul din play-out, urmând să se lupte cu formaţii precum Dinamo, Gaz Metan Mediaş sau FC Botoşani.

 

Începe un nou campionat pentru noi. Ne-am dorit mai mult decât oricând să intrăm în play-off. Noi am ridicat ştacheta anul trecut, anul acesta am vrut să fim peste ce a dorit clubul, dar nu s-a putut. Trebuie să fim realişti, să fim conştienţi că în sezonul trecut ne-am autodepăşit. Am încercat acest lucru şi anul acesta, dar nu am reuşit. Dar jucătorii au încercat până în ultima etapă. Primele şase echipe care sunt în play-off merită să fie acolo. Au bugete, au infrastructură, au linişte. La noi, condiţiile trebuie îmbunătăţite, a declarat antrenorul echipei moldave.

 

De partea cealaltă, FC Voluntari este pe locul 13 în campionat, penultimul, cu 11 puncte, la o lungime de  locul care duce la baraj, ocupat de Călăraşi. Ilfovenii au încheiat nesperat de bine sezonul regular, obţinând cinci puncte din duelurile cu Dunărea (0-0), Concordia Chiajna (3-1) şi FCSB (2-2).

 

„E un meci foarte important pentru noi. Venim după un meci cu Steaua, unde am jucat bine şi am făcut un punct. Băieţii au avut determinare, atenţie şi suntem…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.