LIVE BLOG | Simona Halep – Karolina Pliskova, vineri dimineaţă, de la ora 3:00, în semifinale, la Miami. Meci pentru numărul unu mondial. „Îmi place să joc sub presiune”

0

Semifinala a doua a turneului de la Miami poate schimba liderul clasamentului WTA. Cu o victorie în faţa prietenei sale, Karolina Pliskova, Simona Halep o va depăşi pe Naomi Osaka, asigurându-şi locul 1 WTA pentru startul sezonului european de zgură.

Deţinătoarea trofeului de la Roland Garros s-ar afla la a treia vizită în fotoliul de lider mondial şi ar începe, luni, săptămâna cu numărul 65 în fruntea WTA, după un hiatus de 63 de zile. Pliskova are deja asigurat un salt important în clasament, de pe 7 până pe locul 4, însă dacă trece de Simona şi apoi câştigă titlul va avansa şi mai mult, până pe locul 2.

Nu mă gândeam că voi fi atât de aproape (n.r. de recâştigarea primei poziţii, pierdute după Australian Open 2019), atât de curând. Va fi o provocare, dar îmi place să joc sub presiune. Sper ca mâine să joc la cel mai înalt nivel. Când am ajuns la acest turneu nu mă gândeam la numărul unu mondial, pentru că era atât de departe. Acum, că sunt la un meci distanţă, l-aş înhăţa, dar aş scoate discuţiile despre acest subiect. Joc bine sub presiune însă şi astfel nu există vreo tentă negativă„, a declarat Simona Halep.

Halep are avantaj 7-2 în circuit în faţa Pliskovei şi 1-0 în acest an (victorie 6-4, 5-7, 6-4 în Fed Cup).

De partea cealaltă, Karolina Pliskova s-a obişnuit să se poziţioneze ca underdog în duelurile cu Simona, chiar dacă ultimul duel direct din WTA i-a revenit, la Madrid anul trecut, 6-4, 6-3 (Fed Cup este o competiţie sub egida ITF). Reprezentanta Cehiei a vorbit despre setul de antrenament pierdut cu 0-6 în faţa Simonei înainte de startul turneul de la Miami, însă în acelaşi timp este de părere că, împotriva Vondrousovei, tocmai a reuşit cel mai bun meci din turneu. „Cred că am crescut, am fost deconectată poate…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.