Lady Gaga și Madonna se împacă în sfârșit, după aproape 10 de ani de conflict

0

În timp ce noi toți încă ne gândim la duetul interpretat de Lady Gaga și Bradley Cooper pe scena Premiilor Oscar, după eveniment a avut loc un alt moment important pentru artistă.

Astfel, după câștigarea primului ei Premiu Oscar pentru Cel mai bun cântec, Lady Gaga a participat la „The Party”, o petrecere exclusivistă organizată de Guy Oseary și Madonna. În cadrul acesteia, a avut loc cel mai neașteptat lucru, Lady Gaga și Madonna fotografiindu-se împreună, o dovadă ce indică că ele s-au împăcat după un conflict de aprope 10 ani.

Imaginea postată și de Madonna a strâns mii de comentarii, oamenii fiind surprinși de atitudinea acestor, precum și de imaginea în sine, mai ales după atâția ani în care cele două au avut numeroase remarci dure una la adresa celeilalte.

Și, dacă nu știi exact despre ce este vorba, îți prezentăm pe scurt conflictul dintre Lady Gaga și Madonna.

Lady Gaga a luat cu asalt scena muzicii pop în 2008, odată cu lansarea albumului The Fame, look-ul acesteia, precum și melodiile amintind și de debutul Madonnei în anii ’80. Melodia „Poker Face” a lui Lady Gaga a devenit cel mai bine vândut single al anului, amintind încă o dată de același succes pe care l-a avut și Madonna.

În mod evident, între cele două au apărut tot mai multe comparații și chiar zvonuri despre o posibilă invidie. Madonna a încercat să pună capăt acestor zvonuri în cadrul unei emisiuni MTV, spunând că este flatată de această comparație și nicidecum amenințată.

Mai mult decât atât, artista și-a adus fiica la concertul lui Lady Gaga în 2009. „Am auzit toată săptămâna că urma…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.