Jurnaliştii turci lovesc din nou. Reacţia lui Hagi după ce a auzit ce întrebare i-a fost pusă: „Aţi uitat?”

0

Viitorul se află le Belek, Turcia, acolo unde echipa se află în cantonamentul de iarnă. Gică Hagi a susţinut o conferinţă de presă în care a vorbit despre clubul pe care-l patronează, iar conferinţa de presă a avut parte şi de un moment amuzant.

Gică Hagi a fost iritat, dar şi amuzat de întrebarea unui reporter turc. Foarte orgolios, antrenorul Viitorului a dat câteva răspunsuri pe măsură.

„Când apare un nou Hagi?”, a întrebat un jurnalist turc, iar replica fostului decar al naţionalei a fost pe măsură: „Aţi uitat? Am un băiat!”.

Reporterul şi-a dat seama că nu s-a făcut înţeles şi a adăugat: „Ca număr 10”.

Hagi nu s-a lăsat mai prejos, din nou, şi l-a scos pe Ianis din nou în faţă: „Păi şi ce joacă fiu-miu? S-a născut la Istanbul. Am un băiat care joacă număr 10, playmaker, e mai înalt ca mine. Eu eram mai mic, el e mai înalt, dar aceeaşi poziţie. Restul o să îl cunoaşteţi voi. Informaţi-vă şi o să vedeţi”, a încheiat Hagi, conform TelekomSport.

În noiembrie 2018, cel mai titrat antrenor român, Mircea Lucescu, a avut parte de un tratament dur din partea jurnaliştilor turci, la finalul înfrângerii suferite de Turcia, scor 1-0, în faţa Suediei, care a aruncat naţionala Semilunei în Liga C a Ligii Naţiunilor.

Imediat după ce Mircea Lucescu a explicat la flash-interviuri motivele pentru care Turcia a fost înfrântă acasă, tehnicianul s-a îndreptat către sala în care îl aşteptau jurnaliştii turci.  

Conferinţa de presă a durat aproximativ un minut, timp în care un singur jurnalist a adresat o întrebare, oferind un moment incredibil pentru un tehnician cu numele şi CV-ul lui Mircea Lucescu. Explicaţia pentru boicot a venit de la comentatorul sportiv levent Tuzemen: „Lucescu nu a primit întrebări pentru că găseşte scuze pentru orice”.

Programul Viitorului din Turcia:

  • FC…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.