Jurnal de antrenament, Halep, minut cu minut! ProSport a stat cu ochii pe Simona înaintea debutului la Roma. Am „spionat” şi antrenamentele lui Federer şi Nadal la Foro Italico!

0

Corespondenţă de Valentin Lupu (Roma)

Luni, ora 16:40, terenul 5. Unicul exclusivist, care le permite starurilor circuitelor ATP şi WTA să ţină mai la distanţă valul de admiratori şi gură-cască. Ba chiar şi presa. Seamănă cu modelul antrenamentelor închise de la fotbal. Cu o derogare a organizatorilor, îl privim de sus, la propriu, pe Rafa Nadal şi e de-a dreptul fascinant cum catapultează minge după minge spre colţurile terenului, sub girul lui Uncle Toni. Se face ora 17 şi surpriză, în locul Simonei Halep, pe hârtie programată imediat după Rafa, apar Horia Tecau şi Jean Julien Rojer, plus antrenorul Irinei Begu, Victor Crivoi, pe post de sparring-partener pentru cei doi. Se vede treaba că, după Madrid, corpul i-a cerut Simonei o zi de odihnă în plus, astfel încât echipa a luat o decizie last-minute: anulăm pregătirea de astăzi.

Marţi, ora 9:00, terenul 5. Iar terenul 5? Din tribunele arenei alăturate, ca la un semn, pâlcuri de suporteri escaladează scările şi pornesc în goana spre „central”. Pentru că şi în cazul lui Federer a apărut o schimbare neprevăzută. Îşi face apariţia „Numero Uno del Universo”, aşa cum îl strigă o italiancă din tribună. Măria Sa Roger ia, după trei ani, din nou pulsul arenei principale, cu Andreas Seppi, un specialist pe zgură, de partea cealaltă a fileului. După doar 20 de minute, îşi iau „jucăriile”, se urcă într-un golf cart şi se mută totuşi pe terenul 5. Aici, încep şi un set pe puncte, ce se prelungeşte până cu câteva minute înaintea apariţiei elveţianului în faţa armatei de jurnalişti strânşi ca la urs în sala de conferinţe.

Roger Federer: „Sunt foarte fericit să fiu aici. Iubesc oraşul. Întotdeauna mi-a plăcut să joc în Italia. În Elveţia condiţiile sunt dure în perioada…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.