Ionuţ Popa loveşte din nou! Derapaj al antrenorului de la UTA. A vrut să bată un jucător după meciul cu Petrolul: „Nu se poate aşa ceva, îmi crapă inima. Să-şi facă bagajele”. De unde a plecat totul

0

Antrenorul echipei UTA, Ionuţ Popa, a sărit să îşi bată un jucător imediat după fluierul final al meciului de la Ploieşti, cu Petrolul, terminat la egalitate, joi seară, scor 2-2, în debutul etapei a 18-a a Ligii 2. Popa a fost oprit de delegatul Claudiu Drăgan, dar şi de alţi doi jucători arădeni, Manea şi El Hasni.

Popică a vrut să-i aplice o corecţie fizică lui Norbert Janos, jucător pe care l-a introdus pe teren în timpul reprizei secunde. „Este un jucător (n.r. – Norbert Janos) care zboară de la echipă imediat. Din acest moment, el nu mai face parte din lot, pentru că este un fotbalist problemă, care creează atmosferă. Astăzi venea la pas şi în atac şi în apărare, iar la ultima fază, la care orice spectator ar fi preluat mingea şi ar fi dat la poartă, el a ratat cu indolenţa caracteristică. La temperamentul meu, cred că îl omoram. Asta e, scriam două cărţi, am peste 60 de ani (n.r. – cu referire la o posibilă eliberare anticipată în cazul unei condamnări la închisoare). Nu se poate aşa ceva, îmi crapă inima. La fiecare meci se întâmplă ceva. Nu se mai poate, am dat trei-patru afară până acum (n.r. – se referă la trimiterea la echipa secundă a lui Daniel Vădrariu, Alexandru Pop, Paul Cubleşan şi Cristinel Matei, primii trei deja reziliindu-şi contractele. Decizia a fost însă regretată de Popa, la fel şi cererea jucătorilor de a pleca de la UTA). Sunt antrenor şi dau şanse fiecăruia, de aceea l-am introdus pe Janos. Dar, nu a înţeles nimic, nu mai are ce căuta la echipă, să plece la Ferensvaros!

Ăsta sunt eu, e greu să mă calmez, m-au oprit jucătorii în vestiar. Ăsta sunt eu, la mine primează atitudinea şi adevărul în faţă. E adevărat că am avut o ieşire nervoasă şi, la vârsta mea şi la calitatea de antrenor, nu stă bine, dar unii jucători te scot din…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.