Întreceri spectaculoase la competiția de schi alpin, în Poiana Brașov

0

Echipa României s-a clasat pe locul al treilea la cea de-a doua ediție a competiției de schi alpin de nivel internațional FIS Children Trophy, după Bulgaria (locul I) și Austria (locul II). Din echipa noastră, cel mai bine s-a descurcat Alexandru-Matei Oancea, la categoria de vârstă U14, care a terminat pe locul doi atât proba de Slalom cât și proba de Slalom Uriaș, după reprezentantul Bulgariei, Borislav Hadjistoianov.

Printre țările care au pariticipat la competiția organizată în stațiunea montană Poiana Brașov, se numără Austria, Bulgaria, Grecia, România, Ungaria, Liban, Franța și Brazilia.

Lista câștigătorilor

La proba Slalom Urias, U16 baieti, primul loc a fost castigat de Austria, prin Manuel Muigg, cu un timp de 1:30:97. La o diferenta de 1.80 de secunde, pe al doilea loc, s-a clasat tot Austria, cu Michael Aschaber având un timp de 1:32:77, iar al treilea loc a fost ocupat de Bulgaria, reprezentantă de Kostadin Kaferinov, cu 1:32:92.

La proba Slalom Urias, U16 fete, pe primul loc s-a clasat Austria, prin Antonia Wieser, cu un timp de 1:29:02, urmată de Christina Pichler, tot din Austria, la o diferență de 1.33 secunde, în timp ce al treilea loc i-a revenit Ungariei, reprezentată de Anna Kiss, cu un timp de 1:35:83.

La categoria de vârstă U14 băieți, proba de Slalom Urias a fost câștigată de Bulgaria, Borislav Hadjistoianov având un timp de 47.84. La o diferență de 2.24 de secunde, pe al doilea loc, s-a clasat România, prin Alexandru-Matei Oancea cu 50.08. Iar locul al treilea a revenit, de asemenea României, prin Răzvan Trăistaru care a reușit un timp de 51.94.

De asemenea, la proba de Slalom Urias, U14 fete, Bulgaria a ocupat primul loc, prin Boiana Radeva cu un timp de 49.83. Pe al doilea loc, la o diferență de 0.57 secunde, s-a clasat România, reprezentată de Jennifer Barbara Nagy Remetean, cu un timp de 50:40, în timp ce pe al treilea loc s-a…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.