Indonezia, cel mai mare arhipelag din lume

0

Indonezia este cel mai mare arhipelag din lume, fiind compus din cinci insule principale şi circa 30 de grupuri mai mici de insule. Numărul total al insulelor este de 17.508, după datele Biroului Indonezian Naval Hidro-Oceanografic. Arhipelagul se află la întâlnirea a două oceane, Pacific şi Indian şi este o punte de legătură între două continente, Asia şi Australia. Țara are un relief predominant muntos, cu circa 400 de vulcani, dintre care 100 sunt activi.
Insulele arhipelagului Indoneziei sunt înşirate ca nişte mărgele de-a lungul ecuatorului, atrăgând în permanenţă foarte mulţi turişti. Apele albastre scaldă plajele liniştite, briza uşoară poartă aromele mirodeniilor şi ale florilor, iar scufundătorii sunt fascinaţi de bogăţiile marine. În interior, munţii vulcanici se ridică deasupra dealurilor cu păduri tropicale luxuriante.
Insula Bali oferă un peisaj mirific. Pe liniştita insulă Lambok viaţa are un ritm mai puţin alert, în timp ce Jakarta, capitala Indoneziei, reprezintă faţa cosmopolitană, modernă a ţării. Pe insula Komodo se află „dinozauri” vii şi „grădina marină” Suwalesi, care invită turiştii să le exploreze. De asemenea, bogăţiile arhitecturii Borobudur, probabil cel mai mare sanctuar budist din lume, care conţine peste 5 km de sculpturi în relief, sunt extrem de interesante. Cei care caută aventura trebuie să se îndrepte spre jungla din Kalimantan sau să exploreze Sumatra. Oraşele Indoneziei se află într-o continuă dezvoltare urbană, iar populaţia densă, tehnologia şi construcţiile trăiesc într-o simbioză perfectă. Însă, cea mai mare parte a arhipelagului a rămas neexplorată, ascunzând o bogăţie culturală şi o mulţime de peisaje mirifice.
Principalele atracţii turistice sunt: Moscheea Istiqlal din Jakarta, una dintre cele mai mari din lume; spectacolele cu păpuşi ce au loc în insula Java (marionete tradiţionale „wayang golak” şi „wayang kulit”, care…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.