Incredibil! În urmă cu câteva luni se afla pe lista lui Cosmin Contra, acum a fost condamnat la închisoare. Fotbalistul Vasile Mogoş trece prin momente cumplite

0

Vasile Mogoş (26 de ani) a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, anunţă site-ul Reggionline. Conform presei din Italia, Mogoş a fost condamnat împreună cu alţi patru foşti colegi de la Reggiana, pentru o bătaie petrecută într-un club de noapte, în decembrie 2016.

Vasile Mogoş, Federico Angiulli, Simone Calvano, Otin Lafuente şi Jacopo Manconi au atacat un tânăr în vârstă de 23 de ani. Aceştia l-au ameninţat, l-au bătut, după care l-au umilit şi l-au târât pe scările clubului. Avocatul jucătorilor a anunţat că va face apel la această decizie, deoarece nu vrea ca fotbaliştii să rămână cu cazierul pătat.

Într-un interviu acordat pentru ProSport, fundaşul Vasile Mogoş a explicat cum a ajuns în Italia: „Tata a suferit un accident în Italia şi ne-am mutat toţi aici. Noi, la început, trebuia să fim doar în vacanţă, dar am rămas aici, eu, mama, fratele meu şi cele trei surori. Am norocul că mă înţeleg cu toţi membrii familiei mele foarte bine, sunt viaţa mea, fără ei nu aş putea să trăiesc. Pot să mor pentru ei. Sunt mândria mea.”

Mogoş a ajuns la 6 ani în Italia şi s-a stabilit într-un oraş aflat la 50 de kilometri de Torino.

Mogoş visa să ajungă la echipa naţională a României

Recent, Cosmin Contra l-a dorit la echipa naţională, iar acest lucru l-a bucurat enorm pe Mogoş: „În noiembrie a venit Jerry Gane, secundul domnului Cosmin Contra. Ne-am întâlnit, am vorbit şi a văzut un meci de-ale mele şi mi-a spus să o ţin tot aşa şi cine ştie Doamne Ajută poate ajung la naţională. Apoi Cosmin Contra s-a uitat la un meci, două şi a vrut să vină şi el. M-a sunat, am vorbit şi mi-a spus aceleaşi lucruri să o ţin tot aşa, să nu mă las deloc pentru că am muncit mult să ajung până aici şi să vedem dacă…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.