Începe Campionatul Național De Dans Sportiv Al României

0

Campionatul Național de Dans Sportiv este organizat de Federația Română de Dans Sportiv în colaborare cu Academia de Dans din Brașov. Evenimentul este structurat în două secțiuni, standard și latino-americane, ambele secțiuni fiind structurate pe categorii de vârstă, la start urmând să se alinieze concurenți între 6 și 54 de ani. Competitorii se pot înscrie în competiție până în data de 26 februarie 2019, pe site-ul Federației de profil (www.dancesport.ro).

Evenimentul va fi coordonat de Otto Varga, directorul de concurs și președintele Comisiei de Competiții, Legitimări, Transferuri și Clasificări în cadrul FR Dans Sportiv, iar președintele juriului va fi Cristian Parnescu. În total, competiția va fi arbitrată de 20 de arbitri din 20 de țări și peste 10 oficiali din România.

Cu numeroase perechi din top 50 mondial, Campionatul Național de Dans Sportiv al României se anunță unul extrem de disputat. La categoria standard publicul va avea ocazia să vadă performând perechile Rareș Cojoc – Andreea Matei, Marco Sirochi – Dora Kilin și Paul Rednic – Roxana Lucaciu. La categoria latino competiția va fi și mai disputată, cu 4 perechi din top 50 mondial. Ștefan Grigore – Laura Filipescu vor disputa titlul cu perechile Paul Moldovan – Cristina Tătar, Alexandru Miculescu – Andra Păcurar și Mihai Paraschiv – Irina Tudorache, dansatori din elita sportivă mondială.

Open-urile Standard și Latino vor fi structurate pe mai multe categorii de vârstă: de la juvenil – copii I (între 6 și 9 ani), până la seniori II (între 44 și 55 de ani).

Concursurile vor începe în fiecare zi la ora 10:00 și se vor încheia aproape de ora 23:00, galele finale ale competiției urmând să se desfășoare sâmbătă și duminică de la ora 20:00. Intrarea în mirifica sală de bal ce va fi amenajată în Sala Sporturilor din Brașov se va face pe bază de bilet….

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.