I-a format pe Daniel Ghiţă şi Ciprian Sora, acum creşte noi generaţii de judokani

0

Profesorul de judo Dan Deliu (CSS 5 AS Voinicelul Bucureşti – centura neagră 6 DAN), a format sute de sportivi, printre care unii ca Daniel Ghiţă şi Ciprian Sora, cei care s-au remarcat apoi în ringul de K1. De peste trei decenii creşte generaţii de judokani, iar luni seara a fost o nouă etapă în viaţa micuţilor care au ales ”Calea Supleţii”, aşa cum e recunoscut judo-ul. Pentru unii a fost primul test al vieţii, alţii au obţinut centura galbenă ori portocalie, cert e că emoţiile nu au lipsit.

Poarta ”Complexului Sportiv Naţional Lia Manoliu” e larg deschisă. Rând pe rând, copii însoţiţi de părinţi sau bunici se îndreaptă spre ”Baza Sportivă Olimpică”. Parcarea se umple şi ea. Se creează un furnicar, însă discuţia e comună. Se spun principiile judoului, se vorbeşte despre procedee, despre fixări…Toate fac parte din examen. E ora 16:00 şi în jumătate de oră începe testul. Pe holul sălii, părinţii îşi aşteaptă micuţii să iasă din vestiar. Se fac ultimele ”retuşuri”, kimonoul şi centura trebuie să arate ca un ”tot”. Nu poţi să te prezinţi oricum în faţa comisiei…e ca şi cum ai purta un costum impecabil, dar ţi-ar lipsi cravata. 16:10. Sala e deja arhiplină. Copiii se încălzesc pe tatami, dar vacarmul dispare într-o secundă, o dată cu ”Sensei – Ni Rei”, salutul către antrenor. Judokani se aliniază în faţa profesorului, cei cu centurile superioare fiind primii în rând. Se face o scurtă ”verificare” a ţinutelor, li se spune ce va urma, părinţii sunt invitaţi să ia loc. Se face o încălzire generală, copiii au timp pentru a servi suc şi câte o bomboană.

La 16:30 se prezintă în faţa comisiei, alcătuite din Profesor Univ. Dan Deliu (centura neagră 6 DAN), Constantin Isac (centura neagră 4 DAN) şi Robert Deliu (centura neagră 1 DAN),…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.