Franţa – România, tragerea la sorţi | Simona Halep deschide semifinala Fed Cup. Pe cine mizează Segărceanu şi Benneteau pentru a doua poziţie de la simplu

0

Simona Halep deschide semifinala Fed Cup, cu un duel împotriva Kristinei Mladenovic (66 WTA) – preferată de Julien Benneteau ca a doua rachetă a gazdelor. La Rouen a avut loc, vineri la prânz, tragerea la sorţi a meciurilor semifinalei Franţa – România.

În ciuda faptului că, în clasamentul mondial, Parmentier şi Cornet sunt mai bine clasate decât Mladenovic (jucătoare cu patru titluri de Mare Şlem câştigate la dublu – feminin şi mixt), Julien Benneteau mizează pe fostul număr 10 mondial. Mladenovic a învins-o de trei ori în circuit pe Simona Halep (pe hard şi iarbă, ultima dată la Indian Wells 2017). Reprezentanta Franţei are, astfel, avantaj 3-2 în faţa Simonei, la general, dar şi un joc agresiv, variat, cu multe soluţii prin care îi poate pune probleme jucătoarei noastre cu o deplasare fantastică pe teren.

Florin Segărceanu a făcut marea alegere: la fel ca şi în duelul cu Cehia, mizează pe Mihaela Buzărnescu (30 ani, 30 WTA), în faţa Irinei Begu şi a Monicăi Niculescu. Bucureşteanca o va înfrunta în al doilea meci de simplu al zilei de sâmbătă pe numărul unu din Franţa, Caroline Garcia, o jucătoare agresivă, cu 10 victorii din 14 meciuri de simplu disputate pentru Franţa în Fed Cup.

Alegerea lui Mladenovic, o jucătoare cu rezultate bune pe zgură indoor (finală în 2017, în cel mai bun an al său de la simplu), nu a susprins-o pe Mihaela Buzărnescu, nici pe Simona Halep. În cazul echipei României, Mihaela Buzărnescu a primit credit după ce, la Charleston, pe zgură verde, jocul ei a fost mai închegat, iar duelul cu Wozniacki a arătat o jucătoare mult mai aproape de forma din prima parte a anului trecut faţă de duelurile din turneele precedente.

Meciul 1: Kristina Mladenovic (66 WTA) – Simona Halep (2 WTA) – sâmbătă, de la ora 15;00
Meciul 2: Caroline…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.