Franța introduce o taxă pentru giganții americani ca Amazon sau Google

0

Franța nu se lasă intimidată de comentariile lui Donald Trump și aprobă o nouă taxă care-i vizează pe giganții americani ca Amazon sau Google.

Senatul francez a aprobat o legislație prin care Franța va taxa veniturile marilor corporații de tehnologie precum Amazon, Google sau Facebook. Taxa de 3% ar urma să se aplice pe veniturile realizate în Franța de aproape 30 de companii mari, majoritatea americane.

Taxa se aplică la companiile care generează venituri din serviciile sale digitale de cel puțin 750 de milioane de euro, iar dintre aceștia 25 de milioane de euro provenind din Franța. Bruno Le Maire, ministrul de Finanţe din Franţa, a spus că această măsură va aduce la buget până la 500 de milioane de euro în fiecare an.

După Franța, o  lege asemănătoare ar putea intra în vigoare și în UE

Francizii s-au gândit că dacă Facebook sau Google fac bani în urma utilizatorilor francezi de ce să nu primească și ei o parte din veniturile consistente ale companiilor de tehnologie.  Franța a cerut o asemenea lege de taxare a companiilor americane care fac bani pe datele utilizatorilor europeni Uniunii Europene, însă UE nu a reușit să formuleze una. Vom vedea dacă va urma exemplul impus de Franța.

Trump a criticat taxa și a cerut o investigație asupra așa-numite „taxă digitală”, iar Robert Lighthizer, reprezentantul Biroului de Comerţ din SUA a spus că americanii vor investiga dacă taxa francezilor „dă dovadă de discriminare sau dacă este nerezonabilă şi împovărează sau restricţionează comerţul SUA”.

Această investigație ar putea duce la impunerea de tarife noi asupra importurilor pe bunurile franceze, crescând și mai mult tensiunile comerciale globale. Lighthizer a adăugat că SUA va continua să sprijine eforturile OCDE-ului de a ajunge la un acord multilateral cu privire la taxarea economiei digitale. Totuşi, OCDE-ul a anunţat că nu va ajunge la…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.