Florin Răducioiu împlinește Azi 49 De Ani

0

Publicăm, mai jos, interviul, fără a face vreo modificare

⚽️ Pentru început Florin sau Radu ?

F.V.R: Am să te surprind … Florin este numele pe care mi l-au dat parinţii, Radu este o prescurtare a numelui de familie, cineva pe când aveam 16 ani mi-a zis Radu pentru a fi mai uşor, dar prefer Valeriu! Valeriu este numele meu preferat dar foarte puțini îmi spun aşa!

⚽️ Celebritatea te-a ajutat?

F.V.R: Aici e o discuţie aparte, celebritatea are părţile ei bune, are şi părţi mai puţin bune dar, dacă e să înclin balanţa, mai mult m-a ajutat. Acum trăiesc din aceasta celebritate, îmi dă posibilitatea să fiu apreciat pentru ceea ce am făcut. Am şi eu regretele mele! Îmi lipseşte foarte mult iarba, terenul , mingea…dar, nu am ce sa fac, deşi mi-ar fi placut la nivel de juniori să antrenez, probabil ”am ceea ce merit în momentul de faţă ” nu m-am implicat mult mai mult , am stat nouă ani departe de fotbal, e foarte greu să te reîntorci.
⚽️ În carieră te-a ajutat mult talentul sau munca ?

F.V.R: În primul rând munca, fără muncă nu poţi dezvolta talentul! Doar cu talentul nu mai faci nimic, contează spiritul de sacrificiu, cât tu doresti să te implici, să fi ajutat de familie, de contextul social dar în primul rând munca, eu altă reţetă nu cunosc!

⚽️ Ştiu că ai plecat devreme din România, adică foarte tânar , chiar la început cum a fost ?

F.V.R: Am ales Italia pentru că mă simţeam aproape de România fiind o ţară latină, îmi plăcea fotbalul Italian în acei ani, mi-au plăcut jucătorii italieni, limba de aceea am ales Italia. Nu, nu mi-a fost greu deloc ! Eu am fost privilegiat în Italia, la Bari presedintele Vincenzo Matarrese, m-a iubit foarte mult și mi-a pus la dispoziţie totul, casă, masină chiar şi un român un baiat, se numea Gigi, care a stat cu mine un an de zile pentru a-mi traduce nu cunoşteam prea bine limba italiana atunci . M-a ajutat foarte mult! Nu am avut…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.