Filmul „Long Shot” e dovada că și comediile romantice pot fi bune

0

Comediile romantice sunt aproape o raritate în zilele noastre, așa că atunci când apare una, e ca și cum ai vedea un unicorn. Reputația acestui gen nu este oricum cea mai bună, mulțumită stereotipurilor promovate în rom-com-urile din anii ’90 și ’00, dar din fericire, în rarele ocazii în care mai apare câte o comedie romantică care mai surpă puțin fundația acelei reputații.

„Long Shot” este o comedie romantică în toată puterea cuvântului, dar nu așa cum te-ai aștepta. Pe Rotten Tomatoes, scorul criticilor este de 81%, iar al audiențelor de 76%. Pe IMDb, nota este de 7,2. Nu stă rău deloc la capitolul notelor și recenziilor așadar, ceea ce de obicei este un semn bun.

În rolurile principale îi avem pe Seth Rogen și Charlize Theron. Rogen este așa cum îl știi din celelalte roluri – cu barbă, amuzant, nevrotic și fan ocazional al drogurilor. Theron este, bineînțeles, superbă așa cum o știi, iar eleganța ei din acest film transcede dincolo de ecran; dar poate neașteptat, se potrivește perfect în peisajul acestei comedii. Ai crede că între cei doi nu ar putea exista cine știe ce chimie – la urma urmelor, ea arată ca un model, iar el ca amicul cu care ieși la bere. Cu toate astea, se potrivesc atât de bine pe ecran, încât oricine i-a ales merită o mărire de salariu.

Cam ce se întâmplă în acest film

Fred Flarsky (jucat de Rogen) este un jurnalist care își dă demisia din motive etice atunci când află că redacția în care lucrează a fost cumpărată de un trust de presă cunoscut pentru propagaandă republicană pe care o face. Între timp, Charlotte Field (jucată de Theron) este secretară de stat în Statele Unite ale Americii și se gândește să candideze la funcția de președinte în cadrul campaniei electorale din 2020.

Întâmplarea îi aduce pe Fred și Charlotte în aceeași cameră, la o petrecere sofisticată. Odată ajunși acolo, ei…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.