După despărțire, merg și la tribunal! Războiul Haiducilor continuă cu plângeri penale | Monden, Ultima oră, Vedete de la noi

0

„M-am săturat să muncesc pentru alți doi. O să cânt singur sau împreună cu taraful, la evenimentele unde există buget. Sub numele de Marian Haiducu. Nu am vrut să fac altă trupă. Lumea mă asociază oricum cu Haiducii, eram liderul trupei, singurul care cânta. Pe lângă faptul că ei nu făceau nimic, mai erau și needucați!”, declara Marian pentru Libertatea, motivând care a fost decizia pentru care a părăsit trupa.

La trei luni după această declarație, războiul ia amploare între cei trei foști colegi din Haiducii și se ajunge la plângeri penale! Picătura care a umplut paharul pentru Cristi Caloeanu și Cătălin Vieru, care acum și-au făcut trupa Haiducii lui 7 cai, a fost apariția pe scenă a fostului lor coleg în formula de trei, alături de alți doi artiști! De atunci, cei doi i-au trimis notificări peste notificări și și-au contactat avocații pentru a-i deschide mai multe procese.

„Spunea că a părăsit proiectul că se plafona… Iar când am apărut noi cu teaserul la primul clip se duce și-și înregistrează marca 3 haiduci. Parcă zicea că o să cânte singur! Noi am plecat la un drum cu o marcă nouă, site nou, coleg nou. Ai plecat, să fii sănătos! Dar apoi îți aduci aminte că e mai bine ca haiducii să fie trei pe scenă? Se folosește de numele nostru, de imaginea noastră. L-am notificat să închidă site-urile, să nu mai folosească numele, dar nu vrea. Se ascunde în spatele unor lucruri ireale. I-am făcut și plângeri penale că a folosit mărcile fără acordul cotitularilor. Știe clar că nu are voie”, a declarat Cristi Caloeanu pentru Libertatea.

Mesaj către fostul coleg

Artistul continuă acuzațiile la adresa fostului coleg, despre care spune și că nu reușește să facă nimic după ce a părăsit trupa.

„El nu face nimic, vreau să văd ceva nou, de calitate. Noi de când suntem în formula nouă am scos clip cu 30 de…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.