Drăguş, marele câştig din „trialul” cu urmaşii lui Lukaku şi Hazard. Concluziile după România – Belgia 3-3. Pe cine se poate baza Rădoi la Euro

0

Să faci un test cu Belgia fără 9 jucători pe care i-ai putea folosi, dar care sunt convocaţi la prima reprezentativă, ar putea însemna un gest de curaj. Tocmai Belgia, ţară care oferă o primă selecţionată aflată în topul celor mai galonate naţionale din lume şi despre a cărei strategie de formare a jucătorilor e celebră în toată lumea. Modelul belgian a devenit un exemplu pentru multe alte federaţii, iar urmaşii lui Hazard şi Lukaku erau veniţi cu toţii la Bucureşti, în afara golgheterului Dimata şi a mijlocaşului Tielemans. Astfel, meciul a devenit un fel de trial pentru jucătorii lui Rădoi, care nu sunt titulari, în mod normal. Într-un 4-3-3 nou, aceştia aveau testul care îi putea duce în lotul de Euro, iar selecţionerul a putut să tragă câteva dintre ultimele concluzii înaintea unui turneu final unde cam toate echipele vor fi de valoarea Belgiei.

Ştefan, singurul titular cert din apărare

Dacă pentru postul de portar lucrurile par simple, în apărare Rădoi ar putea schimba 3 din cei 4 fundaşi folosiţi joi seara. Pe postul de fundaş dreapta, Boboc a avut coşmaruri cu Isaac Mbenza, care dezvolta o viteză pe care fundaşul Viitorului n-a mai experimentat-o decât cu maşina. Cel mai probabil, acolo va fi folosit la euro Manea, Boboc arătând carenţe în duelul cu astfel de adversari. Nici fundaşii centrali nu au şanse mari să fie folosiţi în faţa lui Paşcanu şi Nedelcearu, în timp ce Ştefan a arătat şi cu Belgia că se poate conta pe el şi are locul asigurat.

Moruţan, prea “plăpând” pentru belgieni

În linia de trei mijlocaşi, doar Nedelcu poate sta liniştit. A fost exact, curajos, cu pasele la el şi destul de greu de depăşit. Moruţan şi Dragomir au fost interii lui Rădoi cu Belgia, dar n-au avut constanţa şi siguranţat unor titulari cerţi şi nu ar avea şanse în duelul…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.