Dida Drăgan demontează zvonurile legate de sănătate

0

Dida Drăgan continuă să cânte, să ia – chiar și la 72 de ani – lecții de canto și să se implice în acțiuni caritabile. Puțin din viața sa iese din sfera personală și intră în cea publică, pentru că artista e și modestă, și discretă. Calități cu două tăișuri, se pare, pentru că reticența sa când vine vorba să dea interviuri a dus la apariția mai multor zvonuri care i-au pătat imaginea.

Dida Drăgan FOTO Adi Coco

„Nu locuiesc în Elveția, nu-s pocăită, nici bolnavă, nici datoare la bănci”

În exclusivitate pentru Libertatea, Dida Drăgan rupe astăzi tăcerea și demontează miturile născute în încăpățânarea’ de a nu le da apă la moară celor care țes scenarii despre viața ei.

„E prima oară când descriu viața mea. Nu sunt datoare la bănci, așa cum s-a zis, nu am avut tendințe suicidale, căci iubesc teribil viața mea, nu fac parte din biserica creștină neoprotestantă, am fost doar în vizită, cu Bodo (Bogdan Marin de la Proconsul – n.r.), să aud acolo cântece frumoase, nu m-am mutat în Elveția, așa cum se zice, la băiatul meu, mai ales că el nu mai locuiește acolo, s-a repatriat! Dar mai ales oamenii trebuie să știe că, mulțumesc Celui de Sus, nu am nici o problemă medicală, așa cum susțin anumiți doctori, judecând după anumite poze cu mine. Și nu mă las, am multă treabă”, ne-a lămurit, dintr-o suflare, prima vedetă feminină din rock-ul românesc, vedetă care și azi lucrează cu muzicieni cu au experiență în domeniu, ca Adrian Ordean (Compact).

„Nu este o melodie prin care îmi anunț retragerea, e o melodie de dragoste”

Un alt zvon apărut aiurea este cel legat de retragerea Didei Drăgan din muzică. Mesajul celei mai noi melodii lansate de ea, „Bun rămas!”, a fost interpretat greșit, ca un… bun rămas spus scenei. Nici vorbă de așa ceva! „Nu este o melodie prin care îmi anunț retragerea –…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.