Delia, Brenciu, Bănică și Carla’s Dreams și-au ales concurenții pentru galele live ”X Factor”

0

Trupa Vox a deschis seara cu o victorie în duelul cu Rodica și Cristian, după ce și-au însușit criticile primite de la Horia Brenciu referitoare la prezentare trupei pe scenă.

‘Am avut un moment sensibil, cu dragoste, cu sentiment și o nebunie în partea stângă’, a spus Delia, iar Horia Brenciu s-a declarat încântat de performanțele celor două grupuri. ‘Dragii mei, Rodica și Cristi, vă iubesc! Vox trece mai departe! Alegerea a fost cât se poate de normală!’, a spus juratul.

Al doilea duel al juratului Horia Brenciu nu a fost mai ușor, însă ‘diamantele’ au strălucit mai tare seara trecută la ‘X Factor’. ‘Sunt două trupe de fete, patru sunt deja călite, am văzut la repetiții ce coregrafie au, iar cealaltă trupă are o anumită stângăcie care mie îmi place foarte mult’, a spus Horia Brenciu înainte de momentul fetelor.

Horia a fost impresionat și de gestul unei alte concurente, care și-a oferit sprijinul fetelor de la Angels, în condițiile în care mentorii pot să intervină abia în galele live. ‘Îi mulțumesc concurentei Deliei, Cristina Vasopol, care v-a păstorit muzical. Gesturi de acest fel, mai rar, ca un concurent să se ocupe de destinele voastre muzicale mai ales într-o astfel de încleștare’, a spus Horia Brenciu. Din păcate, lipsa de cunoaștere între cele trei fete, care au venit la audițiile ‘X Factor’ individual și au formează o trupă de doar câteva săptămâni s-a văzut. ‘Angels, trebuie să vă închegați, să aveți timp să vă cunoașteți, ceea ce la Diamonds nu e cazul, ele cântă deja împreună de trei ani’, a observat și Delia, înainte ca Horia Brenciu să anunțe că va merge mai departe cu diamantele Chiara, Elena, Simona și Carla.

Carlas Dreams, juratul care are anul acesta grupa de băieți sub 24 de ani, a simțit presiunea lipsei de experiență a băieților. ‘Eu mă duc la război cu unghiera, dar e unghiera lui James Bond! Nu…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.