De ce se scumpește benzina în România chiar și când petrolul e ieftin

0

În 2008, barilul de petrol costa peste 140 de dolari, iar benzina în România era (în medie) sub trei lei. În 2018, barilul este la circa 70 de dolari, iar benzina e, în medie, la șase lei. De ce apar scumpiri masive la benzină și motorină, deși petrolul e când ieftin, când scump?

În 2008, adică acum 10 ani, barilul de petrol a ajuns la un nivel record de peste 147 de dolari. Până la finalul aceluiași an, a mai atins un record:  sub 40 de dolari. Chiar și așa, prețurile la benzină și motorină în România erau mai mici decât în acest moment când barilul de petrol e la puțin peste 70 de dolari.

Odată cu recordul atins de petrol, a crescut și prețul la combustibil. În 2008, de exemplu, prețul per litru la motorină era de peste patru lei. La benzină, prețul era de peste 3,8 lei. A urmat o scădere în 2009, dar nu neapărat notabilă, iar de atunci până acum prețul a tot crescut.

Acum nu mai calculăm prețul pentru benzină și motorină în lei, ci e mai ușor în euro. Conform site-ului Peco online, prețurile practicate sunt între 5,7 și șase lei. Asta înseamnă maximum 1,3 euro. Asta în condițiile în care prețul per baril e de circa 73 de dolari. Sigur ești curios de ce se scumpește benzina în România, deși petrolul fluctuează.

De ce se scumpește benzina și crește prețul la motorină independent de petrol

Cea mai facilă scuză pentru companiile care îți vând benzină și motorină în România e că au crescut taxele.

Totuși, merită să ții cont că taxele pe care companiile din România le plătesc în preţul benzinei este de 52% din total tarif, respectiv de 48% la motorină. România se află, astfel, în top 10 al ţărilor cu cel mai ridicat nivel al taxelor pe acest segment.

La nivel european, taxele reprezintă 59% din costul carburanţilor din petrol, comparativ cu 50% media la nivel mondial. Nivelurile de taxe de la nivel european sunt mai mari…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.