Dana Săvuică, despre cum era să fii manechin în anii ʼ90

0

Dana Săvuică a intrat în lumea modei când era studentă. Dacă inițial era doar o colaborare și se bucura de banii pe care îi câștiga, ulterior, vedeta a fost angajată. Mai mult, pe lângă salariu, ea și colegele ei se bucurau de o grămadă de produse cu care plecau acasă!

„Eu am intrat în această lume imediat după Revoluție, în anii ‘90, dar am prins manechinele de pe vremea lui Ceaușescu. Erau niște prezentări care se făceau aproape săptămânal în interiorul unor instituții. Erau făcute pentru publicul care venea de pe stradă, își rezerva un loc în sală, așa se întâmpla în cazul casei de modă Venus, în cadrul căreia eu am activat, sau se făceau prezentări private pentru soții de ambasadori și diverse evenimente oficiale”, ne-a povestit Dana Săvuică.

Tânără, frumoasă, sexy, Dana a intrat rapid în vizorul celor care doreau să-și promoveze produsele. „Eram doar o mână de manechine care erau chemate absolut peste tot. Defilam pentru creatorii de modă, Doina Levintza, Zina Dumitrescu, dar și pentru fabrica Romartizana, care avea tot ce însemna ii, broderii, produse lucrate manual sau fabrica aceea care făcea ciorapi. Eram chemate, cine era aleasă, era fericită, cine nu, nu”, a precizat ea.

Lumea modei i-a adus Danei Săvuică notorietate, asta, pe lângă satisfacțiile financiare și distracțiile de care avea parte.

„Eram studentă atunci, pentru mine orice ban era binevenit și erau bani de buzunar! Deci da, era OK. După care am intrat și pe statul de plată la casa de modă Venus, deci aveam și un salariu, dar mai mult decât atât, eu zic că am învățat foarte mult de la oamenii de valoare cu care am lucrat. Și, în plus, era și foarte multă distracție. Noi eram o echipă foarte bine sudată, mergeam peste tot împreună, vorbeam cu creatorul de modă în momentul în care își organiza prezentările, adică noi îl sfătuiam…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.