Daiana Anghel a renunțat la mașină și merge cu trenul prin țară

0

După ce a renunțat la pupitrul știrilor, în urmă cu cinci ani, Daiana nu și-a mai dorit televiziune și a pornit o afacere cu produse de înfrumusețare, un business care o pune mereu pe drumuri. Stresul, nervii și timpul pierdut în trafic au determinat-o, de un timp încoace, să renunțe la mașină, ba chiar și la zborurile cu avionul și să se îndrepte către… tren. „Îmi place foarte mult să conduc, chiar mă relaxează. De obicei, conduc cu muzica la maximum, doar că să fac 7 ore pe un drum pe care cu trenul îl fac în două ore și 20 de minute – de exemplu, București-Brașov – mi se pare un stres de care nu am nevoie. Acum există niște trenuri private care sunt excepționale din punctul de vedere al curățeniei, condiții – ai wi-fi, ai prize, îți rezervi locul pe internet, ca la avion, plătești în tren. Pentru 30 de lei București-Brașov și două ore și 20 de minute, merită să dai mașina pe tren”, ne-a mărturisit fosta prezentatoare TV.

VIDEO/ Ilinca Vandici trăiește pe repede înainte de când a devenit mamă. Abia mai are timp să facă duș!

Daiana Anghel a renunțat la mașină și merge cu trenul prin țară, iar asta îi aduce aminte de copilărie

Daiana se declară mulțumită de confortul trenurilor particulare. „Acum câteva zile, din cauza condițiilor meteo din Cluj, s-au anulat zborurile și am preferat să iau trenul, la vagonul de dormit, ca să dorm în tren și dimineața să ajung la București odihnită”, ne-a mai spus Daiana, completând că se simte ca acasă și în vagonul de dormit: „Chiar este curat. Știu că din punctul ăsta de vedere există multe păreri negative vizavi de călătoria cu trenul, dar eu am nimerit o cabină curată. Zilele trecute, am avut curajul să-mi fac măști hidtratante în tren! La vagon de dormit cu două locuri îmi iau, de obicei, ambele locuri, ca să dorm singură, să pot să stau liniștită, să citesc și să-mi fac ritualul de frumusețe”. Daiana ne-a mai dezvăluit că, pe lângă confort, mersul…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.