Dacia pierde șansa de a deveni o mașină mai bună. Decizia tristă pentru români

0

Dacia s-ar putea să nu devină mai bună decât e în prezent din cauza unei decizii luată în cadrul alianței dintre Grupul Renault și Mercedes. Producătorul german a anunțat că se va retrage din această alianță.

Mașini Renault și apoi cele Dacia au avut doar de câștigat de pe urma alianței cu Mercedes, dar producătorul a avut mai mult de pierdut, însă din cauze care privesc neregulile și corupția din cadrul companiei.

În principiu, Daimler n-are de gând să înnoiască parteneriatul cu alianța Renault – Nissan întrucât viitorul CEO al gigantului auto, Ola Kallenius, are alte intenții.

De ce se retrage Daimler din parteneriatul cu Renault – Nissan

Kallenius va prelua funcția de conducere în cadrul Daimler începând cu luna mai 2019, iar acest vrea îndrume compania să economisească vreo șase miliarde de euro în următorii doi ani, la divizia Mercedes, și alte două miliarde de euro la Daimler Trucks (producătorul de camioane).

Din această cauză, Dacia ar putea pierde ocazia de a „împrumuta”, prin intermediul Renault, mai multă tehnologie germană de la Mercedes, așa cum s-a întâmplat cu recenta versiune Duster.

Chiar Dieter Zetsche este cel care l-a desemnat pe Ola Kallenius succesorul său, în funcția de CEO, deci este cert că acesta va fi noul lider al companiei germane.

Capitalismul ne-a obișnuit deja cu faptul că odată cu venirea unui șef nou, în orice domeniu, îți poți lua adio de la vechile metehne, chiar dacă erau benefice. Oricum, românii au experiență din acest punct de vedere, deci va trebui să te aștepți la o nouă plafonare a mașinilor Dacia.

Cum a devenit Dacia o mașină mai bună datorită Mercedes

Acest pas înapoi dat de Daimler/Mercedes vine în urma neregulilor din interior, precum și a soluțiilor superficiale care mai rău agravat situația economică a grupului economic.

De exemplu, în S.U.A., uzina Mercedes a fabricat vreo…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.