Curtea de Apel respinge definitiv cererea lichidatorului FC Rapid de a renunţa la nume. La Registrul Comerţului există acum două Rapid: cea falimentată în 2016 şi cea aflată în Liga 3. Una trebuie ştearsă. Miza procesului şi ce spun suporterii care l-au învins pe lichidator

0

Curtea de Apel a respins definitiv, săptămâna trecută, cererea lichidatorului judiciar al FC Rapid de schimbare a numelui în Locomotiva Giuleştina. Sentinţa afectează direct echipa din Liga 3, FC Rapid 1923, pentru că legea nu permite existenţa, la Registrul Comerţului, a două societăţi comerciale cu acelaşi nume.

FC Rapid SA (clubul intrat în faliment în 2016) a fost prima societate înregistrată (în 2006), astfel că FC Rapid 1923 SA (care s-a înregistrat astfel abia anul trecut, schimbându-şi numele din SC FC R SA) se găseşte într-o situaţie delicată.

Specialiştii consultaţi de ProSport pe această temă spun că, în mod normal, Registrul Comerţului ar trebui să se autosesizeze şi să schimbe numele societăţii la loc, în SC FC R SA. Dacă instituţia statului nu va face acest lucru, atunci orice persoană interesată şi care se simte lezată poate iniţia un proces în instanţă, cu şanse maxime de câştig (e vorba, practic, de o formalitate), silind Registrul Comerţului să opereze modificarea.

ProSport a mai scris despre acest subiect şi astă-toamnă, când Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat pe fond asupra cauzei.

Curtea de Apel a respins definitiv cererea lichidatorului judiciar Sierra Quadrant de a schimba numele Rapidului în Locomotiva Giuleştina. Lichidatorul a fost învins în instanţă de doi suporteri acţionari la FC Rapid

Adrian Matei: „Iniţiativa lichidatorului a fost una nelegală, abuzivă, cu dedicaţie. Am făcut această acţiune în justiţie pentru dreptate“

Pentru clubul aflat sub umbrela primarului de la Sectorul 1 din Bucureşti, Dan Tudorache, sentinţa Curţii de Apel este o lovitură serioasă. Cei care au contestat (şi câştigat) în instanţă schimbarea numelui Rapid sunt doi suporteri acţionari la adevăratul FC Rapid, cel intrat în…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.