Cum arăta în realitate Mihai Viteazul. Chipul său a fost reconstituit cu ajutorul tehnologiei

0

În memoria multora dintre noi, imaginea lui Mihai Viteazul este asociată cu Amza Pelea, din cauza filmului omonim. Cu ajutorul unor tehnologii avansate, chipul fostului domnitor a fost reconstituit și este departe de faimosul actor român.

Mihai Viteazul este unul dintre cei mai importanți domnitori pe care i-a avut România. Unirea principatelor pe care a realizat-o el la 1600, indiferent cât a fost de scurtă, s-a aflat în spatele visului materializat la 1918. În ceea ce privește modul în care arată, mulți s-au bazat exclusiv pe reproducerile din picturile vremii, pentru a-și forma o opinie avizată. În practică, figura sa autentică a ajuns publică doar în urmă cu câțiva ani.

În 2017, un bust realizat printr-o tehnică avansată de reconstrucție facială a ajuns să fie expus la Muzeul Municipiului București, într-o expoziție dedicată figurilor unificatoare ale poporului nostru. Efortul din spate acestui proiect a fost justificat cu scopul centenarului Marii Uniri, vernisată la Muzeul Municipiului București. Expoziția a purtat titlul de ”Figuri unificatoare”.

Fizionomia care poate fi observată în detaliu mai jos reprezintă o premieră naținală, din prisma procesului tehnologic din spate. La baza construcției s-au aflat fotografiile și măsurătorile făcucte craniului voievodului la 1920, la Iași. Inițiativa de atunci a fost a lui Francisc Rainer, la cererea Armateri Române. Mulți îl consideră pe Rainer părintele antropologiei din România.

Având în vedere anvergura acestei reconstrucții, proiectul s-a desfășurat pe parcursul unei perioade înelungate, o materializare a unui vis mai vechi aparținând doctorului Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București. Sculptura feței a fost realizată de sculptorul Radu Tudor Panait. Ca întreaga poveste să fie o buclă creată în jurul moștenirii lui Mihai Viteazul, Panait face parte din mai multe generații de sculptori, printre care Tudor Panait….

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.