cum a reacționat Simona Halep

0

La 80 de ani, Ion Țiriac este cel mai bogat om român. Asta nu înseamnă însă că nu are planuri de viitor, iar proiectul pe 2019 are legătură cu tenisul.

Indiferent dacă îți place sau nu de el, Ion Țiriac este unul dintre cei mai influenți români. Omul de afaceri are o avere considerabilă, pe lângă cariera impresionantă de care s-a bucurat în tenis, în urmă cu aproape jumătate de secol.

Cel mai nou proiect al lui Ion Țiriac a uimit membrii de marcă ai Federației Române de Tenis. Fostul tenismen tocmai și-a depus candidatura pentru postul de președinte al federației. Decizia pe marginea acestui subiect va fi luată la Adunarea Generală a Federației Române de Tenis programată pentru data de 19 iunie, la Centrul Național de Tenis din București.

Reacțiile la decizia lui Ion Țiriac nu au întârziat să apară și cele mai multe au fost de surprindere. „Nu sunt la curent cu aceste știri. Nu știam de lucru acesta. Dacă dânsul a hotărât să candideze pentru președinție, înseamnă că își dorește să facă poate mai multe decât s-au făcut până acum pentru jucătorii țării noastre. Dacă el consideră că se pot face mai multe lucruru și reușește, atunci nu face decât să ne bucure și să sperăm că vom avea cât mai multe beneficii. Nu cred că ține doar de el, ține de mai mulți factori”, a spus Mihaela Buzărnescu, ocupanta numărului 40 WTA.

Simona Halep este foarte încântată de gestul unui dintre cei mai importanți susținători ai săi. Ea speră să reușească ocuparea postului. „Ar fi un lucru foarte bun, dacă ar candida la președinția Federației Române de Tenis. Prin tot ce a făcut în viața asta, a arătat că este capabil de orice. Tenisul românesc ar avea numai de câștigat dacă va fi dumnealui acolo”, spunea Simona Halep înainte de Roland Garros.

Federația Română de Tenis se află într-o situația foarte tensionată deja de câțiva ani, fiind privată de finanțare…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.