CULISE | Dinamo vrea să scape cu orice preţ de el, dar fotbalistul nu vrea să plece fără sacul cu bani! S-a trecut la ameninţări: şedinţă de urgenţă la sediul clubului pentru rezilierea contractului

0

Jordan Mustoe, fundaş stânga englez, a semnat la data de 15 ianuarie contractul cu Dinamo, unul valabil până în vara viitoare. Dar, după trei apariţii în tricoul alb-roşu, cu Poli Iaşi, FC Botoşani şi Gaz Metan Mediaş, „câinii” vor să renunţe la el. Oficialii nu au de gând să-i achite vreun ban, nici măcar salariul restant pe luna trecută, iar el doreşte datoria, plus un procent din acord care să-i permită să se întreţină până la vară, când îşi poate găsi o altă echipă.

Luni, la ora 11:00, trebuie să se prezinte la sediul clubului. Aici ar trebui să semneze despărţirea, dar fără a avea pretenţii financiare şi fără a fi însoţit de vreun reprezentant. Britanicul nu acceptă varianta şi atunci a fost ameninţat. Din câte se pare, mesajul a fost că va suporta consecinţele conform R.O.I. (Regulamentul de Ordine Interioară), adică va suporta o amendă usturătoare, echivalentul datoriei.

„De săptămâna trecută sunt discuţii pentru rezilierea contractului, dar Jordan a pus nişte condiţii şi cei de la club nu l-au mai contactat. El a continuat antrenamentele, a jucat şi în amicalul cu Tunari şi apoi i s-a transmis ca luni să meargă la birouri. A zis că vine doar însoţit de agent, că nu poate rezilia aşa pur şi simplu. El ce o să facă apoi? Nu o să mai aibă echipă. Ok, mai sunt câteva ţări unde şi-ar putea găsi ceva, gen Norvegia, dar nu poţi aşa de pe o zi pe alta”, au comentat pentru ProSport apropiaţi ai jucătorului.

Care ar fi cerinţele lui Mustoe? Banii pentru ce a jucat până acum. Adică remuneraţia pe luna trecută, în jur de 4.000 de euro, plus încă trei salarii, un total de 16.000 de euro. „Dacă nu, nu pleacă. Se antrenează, rămâne la echipă. Ei nu vor să discutăm, se comportă ca şi cum Jordan nu ar exista. Vor să…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.