Croaţia, Danemarca şi Suedia, marile câştigătoare ale primelor opt zile de handbal la Mondiale! Campioana Europei, doborâtă în Germania, într-o atmosferă ca la Zagreb. De la ce situaţii se pleacă în grupele principale

0

Prima fază a Campionatului Mondial de handbal masculin s-a încheiat, iar Croaţia, Danemarca şi Suedia sunt marile câştigătoare. Toate cele trei naţionale au ajuns în Main Round cu maximum de puncte, după victoriile în derby-urile ultimei zile.

Danemarca a învins Norvegia cu 30-26 în faţa a 12.000 de spectatori la Herning şi a câştigat Grupa C. Mikkel Hansen a făcut un meci de poveste, având în vedere că a marcat nu mai puţin de 14 goluri! El a câştigat clar bătălia cu vedeta Norvegiei, Sander Sagosen, colegul de la PSG, care a înscris 4 goluri din 11 aruncări la poartă. Danezul a fost foarte bine susţinut şi de Rasmus Lauge, autor a 7 goluri.

Croaţia a răsturnat calculele în Grupa B, după ce a învins Spania cu 23-19. Partida s-a desfăşurat la Munchen, dar atmosfera a fost tipică unui meci la Zagreb, având în vedere ambianţa creată de miile de croaţi. Trupa lui Lino Cervar a câştigat bătălia la jocul cu pivotul. Zeljko Musa a punctat nu mai puţin de şase ori.

În fine, Suedia a învins Ungaria cu 33-30 în Grupa D şi a acumulat la rândul ei maximum de puncte. Tot în această seară, într-un meci la Berlin, Franţa a fost condusă tot meciul de Rusia, dar a câştigat în ultimul minut cu 23-22. La campioana mondială a apărut în echipă şi Nikola Karabatic. El a stat în teren 26 de minute, dar a terminat partida cu nişte cifre pe care cu siguranţă dorească să le şteargă din agendă, 0 goluri din trei aruncări.

Rezultatele în ultima zi şi clasamentele finale

  • Grupa A: Brazilia – Coreea 35-26, Germania – Serbia 31-23, Franţa – Rusia 23-22. Clasament: 1. Franţa – 9p, 2. Germania – 8p, 3. Brazilia – 6p, 4. Rusia – 4p, 5. Serbia – 3p, 6. Coreea – 0p
  • Grupa B: Bahrain – Japonia 23-22, Islanda – Macedonia 24-22, Croaţia – Spania 23-19. Clasament: 1. Croaţia – 10p, 2. Spania…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.