Cristi Minculescu, muză pentru fiul lui Păunescu. I-a dedicat o poezie

0

Cântărețul, care a împlinit miercuri 60 de ani și fix 40 de când a fost admis’ în Iris, s-a bucurat, zilele trecute, de o seară prietenoasă alături de noua sa echipă, ce poartă numele salutului care i-a devenit emblemă personală: „Bună seara, prieteni!”.

Prietenii săi de scenă Doru Borobeică și Valter Popa, alături de care a făcut istorie în Iris, dar și mai noul lor baterist Mihai Dumitrescu, plus echipa din spatele formației lor, toți au pus mână de la mână și i-au cumpărat lui Minculescu un microfon ediție limitată, ștanțat cu numele sărbătoritului.

Însă cele mai inedite cadouri primite de sărbătorit au fost cele artistice. Pictorul și profesorul de Arte Codruț Duduman i-a pictat portretul solistului și i l-a adus plocon la aniversare, iar Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, i-a scris o poezie celui care i-a fost, la un moment dat, coleg în Totuși, formație născută la Cenaclul Flacăra.

De săptămâna viitoare, Cristi Minculescu va putea fi sărbătorit și de fanii din țară, fiindcă intenționează să plece într-un turneu national de cluburi cu Bună seara, prieteni!’.

Lui Cristi Minculescu, la 60 de ani

Puțini artiști ne pietruiră drumul,
Talente mari și rare-n legea firii-s
Predestinate să ne fie borne,
Iar unu-i Minculescu de la Iris.

Când au intrat, tari, tineri, în Cenaclu,
Cei cinci din trupă-n noi porniră focul
Nestins, în sânge,-n creier niciodată
Și, de atunci, iubim pe viață rock-ul.

Natura i-a dat mult, noroc și faimă,
Că-n vocea sa și-acum se simte stofa,
Chiar după ce-a trecut pe lângă moarte
Solistul care ține cu Craiova.

A fost întâia voce și-n Voltaj-ul
Născut tot într-o Flacără frumoasă,
Apoi, mai mult de-un an, ne-a fost, în Totuși,
Legenda care urme grele lasă.

Putea fi inginer sau fotbalistul
Ce-n orice luptă poate să marcheze,
Putea să fie – chiar ne e! – actorul,
Lovind cu bancuri, de pe…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.