Contra, supărat pe toată lumea: „Vom fi crucificaţi! Nu ştiu ce-şi mai doresc presa şi suporterii”. Ce l-a enervat pe selecţioner

0

România – Lituania se joacă sâmbătă, de la ora 21:45, în Liga Naţiunilor, iar selecţionerul Cosmin Contra a răbufnit la conferinţa de presă premergătoare meciului.

„S-a văzut că încet-încet, cu calm şi cu răbdare, sunt jucători de la tineret care pot face pasul spre echipa mare. Dar, dacă am ajuns să fim criticaţi, deşi echipa naţională n-a pierdut niciun meci în acest an, indiferent că a fost oficial sau amical, înseamnă că la doua-trei înfrângeri nu ştiu ce se mai poate întâmpla, vom fi crucificaţi!

Dacă în 2018 tot vorbim de eşecuri şi nu de chestiile pozitive de la naţională, atunci suntem departe de ceea ce cred eu că e adevărul la naţională. Eu nu ştiu cum să fac o analiză cât mai corectă… Cu mine au debutat 13 jucători tineri, am avut 5 jucători sub 21 de ani cu Serbia, doi sub 19 ani, echipa este neînvinsă, dar nu ştiu ce-şi mai doresc presa şi suporterii. Dacă nu văd o schimbare în bine, atunci undeva ori greşim noi, ori publicul şi presa au alte opinii şi idei faţă de ale noastre”, a tunat Cosmin Contra.

Selecţionerul s-a plâns şi de faptul că jucătorii adverşi sunt mult mai buni. „Bineînţeles, cel mai mult contează calificarea, dar nu se poate să se spună că nu ne dorim să ne calificăm la Euro. Băieţii au dat tot la fiecare meci, dar nu s-a putut mai mult, pentru că sunt adversari valoroşi, care evoluează la echipe de Champions League, unde valorile sunt foarte mari. În schimb, noi nu avem jucători titulari în primele 5 campionate din Europa. Păi, de ce nu avem? Nu ştiu! Trebuie să începem să facem lucrurile bine, să se investească bani, să se facă o strategie. De altfel, noi la Federaţie, vom face o astfel de strategie care să ajute şi la nivel de juniori”, a mai spus Contra.

„Pretenţiile trebuie să fie mari, pentru că toţi vrem să ne…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.