Ciprian Marica, despre relația cu Ioana Marcu, în ultimul număr din VIVA!: „O hârtie n-ar schimba lucrurile între noi” | Fotbal intern, Sport

0

Absolvent de Management și Administrație, Marica e acum președintele clubului de fotbal Farul, din Liga 2. „Nu am nici un interes ascuns, din contră, vreau să ajut această echipă să redevină ceea ce a fost. Nu știu să spun azi o sumă fixă pe care am cheltuit-o și nici nu aș vrea. Nu aștept un „return” pe termen scurt, ci pe termen lung, fac tot ceea ce depinde de mine să ajut”.

„Aș avea competențe mai mari decât Gigi Becali”

„Sunt Balanță, sunt foarte echilibrat. Și foarte modest. Cu o condiție, cum zicea Vadim: „Să se știe!””, afirmă fostul golgheter al naționalei, 33 de ani, 69 de selecții și 25 de goluri sub tricolor.

„Cred că aș avea competențe ceva mai mari decât Gigi Becali să mă implic, dar nu, nici pe departe, nu doresc să fac asta (n.r. – să se bage peste antrenor). Este o altă meserie cea de antrenor, pe care eu nu mi-am asumat să o fac. Consider că e diferit”, adaugă „Cip”.

Interesant e că Marica a jucat la roș-albaștri, acum doi ani, înainte să se retragă.

Tabieturi de tată

Noua funcție îl consumă foarte mult. „Stau foarte mult pe telefon, sunt puțin absent, iar familia resimte stresul meu. Totuși, până pe la 10.00 nu ies, deci două, trei ore stau cu băieții mei. Ne jucăm, avem tot felul de activități, pentru că oricum aș pierde acest timp pe drum, și atunci dimineața le-o dedic în totalitate. Am un ritm de viață foarte așezat. Iau zilnic masa de prânz, la care de foarte multe ori o invit pe Ioana, iar seara, când nu sunt la Constanța (pentru că fac naveta Constanța-București foarte des), încerc să ajung acasă cât se poate de devreme. Asta în zilele când nu apar diverse activități”, explică el noul ritm de viață.

„Albert e terorist, ca mine”

Ciprian și Ioana, de profesie stomatolog, au doi copii, Ethan Ioan, patru luni, și Albert Andrei, doi ani luna trecută:

„În ciuda…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.