CFR Cluj a pierdut litigiul cu atacantul! Rapid are cale liberă şi poate demara negocierile pentru transfer

0


CFR Cluj a pierdut cazul de la Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor, din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, cu fotbalistul Cosmin Petriţor Sîrbu (23 de ani). Acesta din urmă a fost declarat liber de contract, iar campioana României este obligată să-i achite atacantului salariul pe luna februarie. CFR Cluj poate depune contestaţie până pe 17 iunie.

De situaţie poate profita Rapid, care şi-a manifestat intenţia unui transfer. Liga2.ro scria în urmă cu câteva zile că jucătorul este dorit de Daniel Pancu, iar mutarea s-ar putea face în această perioadă de mercato. De atfel, contacatat telefonic, şi Sîrbu a recunoscut că îl tentează o exprienţă în Giuleşti: ”Ştiu ca există un interes, însă, momentan, sunt jucător liber de contract. Mă onorează dorinţa venită de pe adresa Rapidului, doar faptul că sunt pe lista uneia dintre cele mai iubite echipe din ţara mea mă face să mă simt apreciat. Vom vedea ce va fi”, a spus Sîrbu, pentru Liga2.ro

Sîrbu a fost lansat în fotbalul profesionist de Liberty Salonta, iar ulterior a mai trecut pe la Bihor Oradea şi Minaur Baia Mare. Este jucătorul CFR-ului din 2016, iar în 2017 a fost cedat pe o perioadă de un sezon la ASA Tîrgu Mureş. S-a întors în Ardel la începutul sezonului trecut, dar nu a apucat să joace pentru prima echipă. A făcut parte din lotul formaţiei a doua.  Petrişor Sîrbu a prins singurele meciuri pentru CFR Cluj în stagiunea 2017/2018. A fost titular într-un meci din campionat cu Viitorul, din deplasare, şi a mai prins câteva minute într-un…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.